Economie
(P) Fermierii informați se întâlnesc timp de patru zile la Agraria 2016 în Jucu - FOTO
300 de expozanți din 16 țări sunt prezenți, în perioada 21-24 aprilie, la târgul Agraria 2016 din Jucu. Pe parcursul a patru zile, în cadrul Agraria 2016, vizitatorii vor putea vedea utilaje agricole de ultimă generație, prezentări în ring a unor animale de rasă, demonstrații cu mașini agricole și vor putea participa la seminarii pe teme de interes pentru cei care activează în agricultură și zootehnie.
Sub sloganul “Locul de întâlnire al fermierilor informați”, târgul Agraria 2016 și-a deschis, joi, porțile. În perioada 21-24 aprilie, toți cei interesați de agricultură și zootehnie sunt așteptați în Jucu. Agraria 2016 vine cu noutăți și se adresează tuturor fermierilor, consultanților, specialiștilor nu doar în agricultură, ci și celor care se ocupă de finanțare de diferite proiecte. “Ediția din 2016 aduce foarte multe noutăți în ceea ce privește partea de mașini agricole. Fermierii pot găsi pe platforma de la Jucu absolut toate noutățile existente pe plan mondial. Chiar dacă nu sunt fizic toate expuse în standuri, fiecare firmă prezentă are în portofoliu toată tehnica disponibilă. Expoziția de pe platforma de la Jucu nu este doar o expoziție de mașini agricole și animale, pentru că aici sunt foarte mulți producători care vin și vând idei, concepte, nu doar mașini independente. Cumpărarea unei mașini în urmă cu 30 de ani era probabil un act foarte important, dar acum lucrul acesta s-a depășit. Astăzi se discută despre cumpărarea unui concept”, declară Ovidiu Ranta, conferențiar în cadrul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj.
Expozanți din 16 țări
Pe 10 hectare de teren, 300 de expozanți din 16 țări (România, Ungaria, Austria, Germania, Finlanda, Italia, Bulgaria, Spania, Franța, Danemarca, Polonia, Cehia, Olanda,, Slovacia, Serbia și Turcia) își prezintă produsele. “Ca principale produse, avem două game: partea de fitosanitare, atât pentru cultura mare cât și pentru vii și livezi, iar partea cealaltă vizează sectorul zootehnic pentru preparare furaje animale și depozitare cereale. Ne adresăm în principal fermierilor de categorie medie, cu utilaje performante atât pe sectorul vegetal cât și zootehnic. Pentru vizitatori, conform tendințelor, cele mai mare interes îl prezintă utilajele cele mai performante, dotate cu calculatoare pentru dozarea automată la partea de erbicide și instalații complexe, automatizate, pentru prepararea furajelor”, afirmă Kiraly Zoltan, asistent marketing Tehnofavorit.
Combinele, piese de rezistență
Firmele prezente la Jucu aduc în fața vizitatorilor nu doar utilaje și animale, ci și soluții pentru zootehnie. “Noi avem gama de utilaje agricole class – tractoare, combine, utilaje pentru furaje verzi, presă, greble de adunat sau de răvășit și ne adresăm fermierilor mici, medii și mari. Piesele noastre de rezistență sunt combinele care încep de la 160 CP și merg până la puteri mari pentru fermierii mari”, spune Ovidiu Ilea, reprezentant comercial pe județele Cluj și Bihor al firmei Agrocomerț Holding SA.
O firmă din Oradea prezintă la Agraria 2016 concepte moderne din zootehnie. “Noi avem trei categorii de produse. Cea mai importantă categorie este genetica americană, reprezentăm o firmă din SUA pentru genetică bovină. A doua categorie este cea a aditivilor furajeri care intervin în momente cheie ale producției, adică nu furajăm pe toată perioada. Aici avem niște soluții care sunt super moderne, în sensul că nu conțin antibiotice. Și a treia categorie este referitoare la dezinfecția înainte și după mulsoare pentru sănătatea ugerului, pentru lapte mai igienic, pentru a fi conform standardelor europene”, declară Janos Sultesz, executive manager Schontal-Schul Impex SRL.
Ce surprize au pregătit organizatorii în sectorul de demonstrații
În cadrul Agraria 2016, există și o zonă pentru demonstrații. În Zona Demo “Tractor și tractorist”, vizitatorii au ocazia să conducă un tractor printre obstacole, iar în Zona Demo “Tehnici moderne pentru Protecția Plantelor” vor putea asista la demonstrațiile comentate cu mașini de erbicidat prezentate de companiile Mewi, Tehnofavorit și Agrifac. O altă demonstrație interesantă pentru testarea mașinilor de erbicidat va avea loc în standul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj-Napoca.
Vizitatorii Agraria 2016 vor vedea și o expoziție de animale de rasă și vor putea cumpăra produse tradiționale, dulcuri bio, produse apicole.