monitorulcj.ro Menu
Economie

Sprijin european pentru agricultura românească

Peste 97% dintre sumele alocate pentru finanţarea scehemelor de sprijin pe suprafaţă au fost plătite în judeţul Cluj, de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură.

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a plătit, până la finalul lunii iunie, 97,77% din cei 700,42 milioane de euro care reprezintă sumele din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) alocate României pentru finanţarea schemelor de sprijin pe suprafaţă în cadrul campaniei SAPS 2010.

Astfel, la Cluj s-a depăşit cu 2,77 % pragul minim de 95% stabilit prin regulament şi s-au evitat astfel penalizările pentru plăţile întârziate. La nivel naţional, APIA a efectuat plăţi în valoare de 689,54 milioane de euro pentru un număr de 1.088.279 fermieri. În acelaşi timp au fost efectuate plăţi naţionale directe complementare în cadrul campaniei 2010 în valoare de 304,5 milioane euro. Totodată, au fost efecutate şi plăţile pentru ajutoarele specifice acordate producătorilor de lapte din zonele defavorizate şi pentru îmbunătăţirea calităţii produselor agricole în sectorul de agricultură ecologică, finanţate din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA). Pentru producătorii de lapte suma totală plătită a fost de peste 22 milioane de euro, reprezentând un număr de 221.134 vaci de lapte eligibile.

În ceea ce priveşte sprijinul pentru agricultura ecologică, APIA a acordat pentru îmbunătăţirea calităţii produselor agricole, în două tranşe, 3,09 milioane euro din care 2,57 milioane euro pentru 791 exploataţii din producţie vegetală şi 0,52 milioane euro pentru un număr de 276 exploataţii din domeniul creşterii animalelor.         C.A.