monitorulcj.ro Menu
Economie

Va fi sau nu concesionat Aeroportul Internaţional Cluj?

În cei 84 de ani de existenţă, Aeroportul Internaţional Cluj a devenit unul dintre cele mai importante aeroporturi ale României.

aeroport

Candidatul PNL la preşedinţia Consiliului Judeţean (CJ) Cluj, Alin Tişe, a vorbit într-o emisiune la radio despre posibilitatea concesionării Aeroportului Internaţional Avram Iancu Cluj.

“Este o discuţie pe care va trebui să o avem cu toate forţele politice din Consiliul Judeţean, cu consiliul de administraţie şi cu directorul de acolo şi să vedem în perspectiva a 5,10, 20 de ani unde dorim să ducem acest aeroport şi în ce formă dorim să-l administrăm mai departe, public-privat, privat-public. Trebuie discutat şi decis pentru a anticipa pentru că în Europa deja aeroporturile se duc spre o formă de administrare privat-public, respectiv capacitarea unor resurse promovate pentru a putea dezvolta un aeroport tocmai pentru că autorităţile publice nu mai fac faţă cu bani pentru a le putea finanţa. Apoi, avem o problemă legată de Comisia Europeană care, încet-încet, impune restricţii în a mai finanţa de la bugetul primăriilor sau consiliilor judeţene aeroporturile care devin regionale”, a spus Tişe, conform sursei citate.


În acest sens, Tişe a dat exemplul aeroportului din Ljubljana (Slovenia) care “s-a concesionat pe 30-35 de ani pentru 250 de milioane de euro”. Liberalul a spus că este exclusă o vânzare a aeroportului.

Tişe spune că va fi organizată o licitaţie publică dacă se va lua decizia concesionării aeroportului.


“Există şi această formă de administrare a aeroportului (n.red. concesiunea). Dar că nu există încă o decizie. Vom discuta după alegerea preşedintelui de Consiliu Judeţean. În principiu, concesionarea se face prin licitaţie publică”, a explicat Tişe pentru Monitorul de Cluj.

De cealaltă parte, directorul Aeroportului Internaţional Avram Iancu Cluj-Napoca, David Ciceo, spune că tendinţa în Europa este de privatizare a aeroporturilor, dar decizia este a Consiliului Judeţean care este proprietarul obiectivului.


“Este atributul Consiliului Judeţean, fiind proprietar Consiliul Judeţean Cluj, dar în Europa este o tendinţă de privatizare a aeroporturilor regionale, majoritatea ţărilor europene deja au privatizat sau urmează să privatizeze aeroporturile regionale. Dar repet, este decizia Consiliului Judeţean Cluj care este proprietar”, spune Ciceo.

În cei 84 de ani de existenţă, Aeroportul Internaţional Cluj a devenit unul dintre cele mai importante aeroporturi ale României. Dacă în anul 1997 ocupa poziţia a 5-a în clasamentul aeroporturilor din România din punct de vedere al traficului aerian, cu doar 48.886 de pasageri, astăzi este al doilea aeroport al ţării cu un trafic anual de peste 1 milion de pasageri.


În 2015, Aeroportul Internațional Avram Iancu din Cluj-Napoca a fost clasat de Airports Council International - Europe pe locul trei în topul european al aeroporturilor care au înregistrat cea mai mare creștere a traficului aerian în primul semestru al anului 2015, la categoria celor care au avut sub 5 milioane de pasageri.

De pe Aeroportul Internaţional Avram Iancu Cluj, în anul 2016, sunt operate 11 noi destinaţii regulate, ajungându-se la un total de 36 zboruri regulate spre 16 țări. Totodată, sunt disponibile pentru toți pasagerii, începând cu luna mai și pânâ la sfârşitul lunii septembrie, curse charter către 10 destinaţii de vacanţă.


Astfel, pentru anul 2016, se estimează o creștere a traficului de pasageri de 14% față de anul 2015, adică aproximativ 1.700.000 pasageri, datoraţi noilor rute deschise precum şi măririlor de frecvenţe anunţate pentru rute existente. Reţeaua de rute a Aeroportului Internaţional Cluj va atinge în anul 2016 un număr record de 36 destinaţii regulate. Estimările pentru 2017 sunt 2 milioane de pasageri transportaţi, pentru ca în anul 2020, aeroportul clujean să ajungă la peste 2,2 milioane de pasageri.

În anul 2016, operatorii aerieni au anunţat deschiderea a zece noi destinaţii de pe Aeroportul Internaţional „Avram Iancu” Cluj, după cum urmează: compania aeriană Lot Polish Airlines a anunțat deschiderea destinației Varșovia (Polonia, 30 martie), Blue Air va demara zboruri spre Dublin (Irlanda, 4 iunie) și Liverpool (Anglia, 3 iunie), Wizz Air a anunțat deschiderea a 6 noi destinații - Memmingen (Germania, 15 februarie), Berlin-Schoenefeld (Germania, 22 iulie), Doncaster Sheffield (Anglia, 22 iulie), Billund (Danemarca, 23 iulie), Alicante (Spania, 24 iulie) şi Malaga (Spania, 2 august), iar companiile aeriene Tarom (1 iunie), Atlasglobal (18 iulie), Pegasus Airlines (2 iunie) şi Turkish Airlines (12 iulie) vor opera zboruri Cluj-Istanbul.