Economie
Taxa pe poluare, contrară dreptului UE
Taxa pe poluare prevăzută de legislaţia română, inclusiv aşa cum a fost modificată în decembrie 2009, este contrară dreptului Uniunii Europene, a decis azi Curtea de Justiţie a UE de la Luxemburg, potrivit Mediafax.
În hotărârea sa de azi, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene menţionează că toate modificările aduse OUG nr. 50/2008 menţin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre şi care se caracterizează printr-o uzură şi o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piaţa naţională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Curtea aminteşte, de asemenea, că obiectivul protecţiei mediului - invocat de guvernul român pentru justificarea taxei - ar putea fi realizat mai complet şi mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul de acest tip care a fost pus în circulaţie în România. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piaţa naţională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulaţie a vehiculelor de ocazie importate şi ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plăteşte.