monitorulcj.ro Menu
Economie

Consiliul Concurenţei a aprobat preluarea Albalact de către francezii de la Lactalis

Consiliul Concurenţei a autorizat preluarea de către firma franceză BSA Internartional, parte a grupului Lactalis, a producătorului român de lactate Albalact, al doilea jucător de pe piaţa lactatelor, controlat de oamenii de afaceri Raul şi Lorena Ciurtin, potrivit unui comunicat publicat miercuri.

sursa foto: www.albalact.ro

Tranzacţia dintre cele două ecompanii a fost anunţată la începutul acestui an, dar între Albalact şi Lactalis au existat relaţii de afaceri semnificative încă de acum doi ani. 

„Consiliul Concurenţei a constatat că această operaţiune nu ridică obstacole semnificative în calea concurenţei efective pe piaţa românească sau pe o parte substanţială a acesteia, în special prin crearea sau consolidarea unei poziţii dominante”, se arată în comunicatul autorităţii anti-monopol.


Francezii au încheiat în ianuarie un contract cu un grup de acţionari care deţin cumulat 70,3% din capitalul social al Albalact. Astfel, francezii au preluat acţiunile  deţinute de Raul Ciurtin, Lorena Beatrice Ciurtin, Crisware Holdings Limited, Croniar Holdings Limited (44,85%) şi firma cipriotă RC2 Limited (25,45%).

Raul Ciurtin deţine indirect acţiuni Albalact prin Crisware Holdings Limited şi Croniar Holdings Limited.


Grupul Albalact deţine brandurile Albalact, Rarăul şi Zuzu. Compania cu sediul în judeţul Alba a avut în 2015 venituri totale de 449 milioane lei (99,4 milioane euro), un profit net de 13,3 milioane lei (3 milioane euro) şi peste 600 de angajaţi,  potrivit bilanţului depus la Ministerul Finanţelor.

Albalact a fost anul trecut al doilea jucător de pe piaţa lactatelor din România, după Danone. Alţi concurenţi importanţi aui companiei sunt FrieslandCampina, Covalact, Olympus, Hochland şi Delaco.


După mai mulţi ani de scăderi şi stagnări, piaţa lactatelor a început să crească din a doua jumătate a lui 2015, atingând nivelul de aproximativ 800 de milioane de euro, potrivit estimărilor jucătorilor din piaţă.