monitorulcj.ro Menu
Economie

Economia locală a pierdut aproape un milion de angajaţi în ultimii opt ani

Economia locală totaliza la finele anului trecut 3,88 milioane de angajaţi, cu aproape 900.000 de oameni mai puţin decât în 2009, cel mai bun an din punctul de vedere al numărului de salariaţi.

De altfel, 2008 (ultimul an de boom economic) şi 2009 (primul an de criză, când încă firmele se repliau) au fost cei mai buni ani pentru piaţa muncii în contextul în care investiţii importante încă se inaugurau, blocuri şi sedii de birouri se ridicau văzând cu ochii, iar în comerţ branduri noi „atacau“ România.

După venirea crizei, fiecare companie activă din economie (cu o cifră de afaceri mai mare ca zero) a renunţat în medie la un om în perioada 2009-2015, potrivit calculelor ZF pe baza datelor de la Ministerul de Finanţe. Datele de la Ministerul de Finanţe iau în considerare doar companiile care şi-au depus situaţiile financiare din fiecare an.


Una dintre cele mai afectate industrii a fost cea a construcţiilor, care a pierdut aproape o treime din posturi, respectiv 100.000 de locuri de muncă, din 2008 până anul trecut.

Acest sector este al doilea cel mai mare perdant după comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului auto), cu un minus de 115.000 de oameni. Această „industrie“ este de altfel principalul angajator al economiei, cu 444.000 de salariaţi, adică mai bine de 11% din totalul angajaţilor din economie.


Podiumul perdanţilor este completat de industria de publicitate care mai are 26.000 de salariaţi, faţă de 80.000 de oameni în 2008. Această industrie a fost la rândul său lovită de criză în contextul în care în mo­mentul în care a venit criza primele bugete reduse au fost cele de publicitate. Totuşi, piaţa de publicitate a dat primele semne reale de revenire anul trecut, când a postat un avans de circa 6%, până la 351 mil. euro, potrivit raportului Media FactBook. În perioada de boom valoarea pieţei ajunsese la 600 de milioane de euro.

Deşi majoritatea industriilor au început să îşi revină, numărul total de salariaţi din eco­nomie continuă să scadă, însă ritmul a încetinit, anul trecut pierderea fiind de circa 10.000 de oameni. Prin comparaţie, în 2010 numărul de salariaţi a scăzut cu aproape jumătate de milion.