monitorulcj.ro Menu
Economie

34.000 de firme, în procedură de insolvenţă

Piaţa de insolvenţă din România are o valoare de circa 25 milioane euro şi cuprinde 34000 firme, potrivit Casei de Insolvenţă Transilvania (CITR).

Reprezentanţii CITR au explicat, într-un comunicat, că din cauza fondurilor reduse alocate de creditori şi reticenţei debitorilor de a lua finanţări, în majoritatea cazurilor se ajunge la faliment.

Casa de Insolvenţă Transilvania arată că Adunarea Creditorilor alocă în medie circa 60 euro lunar unei companii aflate în procedură de insolvenţă, sumă care nu include costurile de conservare a activelor debitorului. “Nivelul scăzut al fondurilor investite în proceduri de insolvenţă determină ca numărul procedurilor de reorganizare să fie destul de redus faţă de cel al falimentelor. Astfel, un procent de 96% din procedurile aflate pe rolul instanţelor sunt proceduri de faliment. Valoarea scăzută a fondurilor implicate în finanţarea societăţilor aflate în insolvenţă şi reticienţa cu care se confruntă debitorii aflaţi în procedură pentru a accesa fonduri pentru finanţarea activităţilor determină mulţi dintre debitori să opteze pentru o procedură de faliment în detrimentul uneia de reorganizare”, a declarat Andrei Cionca, managing partner CITR, citat de Mediafax.

Potrivit CITR, factorii care determină creşterea fondurilor alocate procedurilor de insolvenţă sunt legaţi de complexitatea procedurilor deschise şi de evoluţia mediului economic în general. “Creşterea fondurilor destinate finanţării activităţii societăţilor aflate în proceduri de insolvenţă ar determina o parte a societăţilor care în prezent se confruntă cu o criză a lichidităţilor să apeleze cu încredere la procedura reorganizării judiciare în vederea restructurării societăţilor. Lipsa de încredere şi amânarea deschiderii procedurii insolvenţei au cel mai adesea drept consecinţă deschiderea procedurii de insolvenţă foarte târziu, când reorganizarea activităţii nu mai este posibilă sau este foarte dificilă”, a declarat la rândul săui Radu Lotrean, managing partner CITR.