monitorulcj.ro Menu
Economie

Paradox pe piața imobiliară: Proprietarii cresc prețurile în lipsa finanțării. Cum se prezintă Clujul

La nici trei luni de la intrarea în vigoare a legii dării în plată, piața rezidențială autohtonă tinde să revină pe un făgaș ascendent al prețurilor.

În luna iulie, Indicele Imobiliare.ro a consemnat o creștere de 1,5% a sumei medii solicitate la nivel național de vânzătorii de apartamente, de la 1.020 la 1.035 de euro pe metru pătrat. Spre deosebire de luna precedentă, această tendință se resimte și în marile orașe ale țării, inclusiv în București. Față de perioada similară a anului trecut, pretențiile actuale ale vânzătorilor sunt, per ansamblu, cu 9,6% mai ridicate.

Cluj-Napoca:

În orașul de pe Someș, analiza a consemnat o creștere de 1,2% în ultima lună, de la 1.200 la 1.214 euro pe metru pătrat util (ceea ce echivalează cu un plus de 13% față de aceeași perioadă a anului trecut). Prețurile apartamentelor vechi s-au majorat cu 0,3% (de la 1.245 la 1.249 de euro pe metru pătrat util), în timp ce, pe segmentul rezidențial nou, a avut loc un avans de 2,6% (de la 1.135 la 1.164 de euro pe metru pătrat util).


București:

După o scădere de 2,8% consemnată luna trecută, prețurile din Capitală au revenit pe creștere, cu un plus de 3,4% în iulie, de la 1.094 la 1.131 de euro pe metru pătrat util (valoare cu 5% mai mare decât cea din vara lui 2015). Apartamentele vechi s-au ieftinit cu 0,8% în ultimele 31 de zile (de la 1.068 la 1.059 de euro pe metru pătrat util), astfel că evoluția ascendentă a fost dictată în mod exclusiv de segmentul locuințelor noi – acestea s-au apreciat cu 5,6%, de la 1.110 la 1.172 de euro pe metru pătrat.

Brașov:

În orașul de la poalele Tâmpei, suma medie solicitată de vânzători a scăzut ușor, cu 0,2% mai exact, de la 900 la 898 de euro pe metru pătrat util; față de perioada similară a anului trecut, valoarea actuală este cu 3,5% mai mare. În ultima lună, apartamentele din blocurile vechi s-au depreciat cu 0,4% (de la 903 la 899 de euro pe metru pătrat), însă cele noi s-au scumpit cu 0,7% (de la 888 la 894 de euro pe metru pătrat).


Timișoara:

În orașul de pe Bega, analiza a consemnat un avans de 0,9% în ultima lună (de la 991 la 1.000 de euro pe metru pătrat), nivelul actual al prețurilor fiind cu 11,2% mai mare decât în perioada similară din 2015. Apartamentele vechi s-au scumpit cu 1% în iulie (de la 987 la 997 de euro pe metru pătrat), iar cele noi s-au apreciat cu 0,3% (de la 1.013 la 1.016 euro pe metru pătrat util).