monitorulcj.ro Menu
Economie

Dolarul a crescut cu 2,7 bani

Publicarea unor indicatori pozitivi ai economiei americane a provocat aprecierea dolarului față de euro, implicit comparativ cu leul.

Cursul monedei americane a crescut de la 3,9771 lei, minimul ultimelor două luni, la 4,0040 lei iar cotațiile din piața valutară au fluctuat între 3,9910 și 4,0080 lei, după scăderea de miercuri la un minim de 3,962 lei.

După trei ședințe consecutive de depreciere, euro a crescut de la 4,4524 la 4,4564 lei, ca o consecință a reglajelor la care au recurs investitorii.


Piața valutară s-a deschis la 4,4540 lei, tranzacțiile realizându-se între 4,45 și 4,4590 lei, cotațiile de la ora 14:00 fiind de 4,4570 – 4,46 lei.

Pentru a proteja leul, CA al BNR a decis ieri să menţină dobânda sa de politică monetară la 1,75%/an iar nivelul ratelor rezervelor minime au fost păstrate la 8% pentru lei şi 12% pentru valută.


Reamintim că banca centrală a operat ultima modificare a dobânzii sale cheie în mai 2015, când ea a fost stabilită la minimul istoric de 1,75%/an.

Media monedei elvețiene, care se tranzacționa pe piețele internaționale între 1,083 și 1,085 franci/euro, a crescut de la 4,1068 la 4,1090 lei.


În regiune, moneda poloneză își continua aprecierea față de cea europeană și se întărea la 4,28 – 4,303 zloți în timp ce cea maghiară stagna la 310,7 – 311,4 forinți.

Perechea euro/dolar a revenit sub pragul de 1,12 dolari și se tranzacționa pe piețele internaționale între 1,1125 și 1,1156 dolari.


Dolarul s-a apreciat după publicarea unor indici, în special a celui ISM care arată o creștere a încrederii în revenirea economiei SUA. Investitorii așteaptă însă datele de la Departamentul Muncii referitoare la șomajul din Statele Unite, cel mai important indicator luat în calcul de Rezerva Federală americană la stabilirea politicii sale monetare.

Aprecierea monedei americane a produs scăderea unciei de aur de la 1.359, la fixingul de miercuri seară, la 1.351 dolari, la cel de ieri dimineață.


​Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00​.