monitorulcj.ro Menu
Economie

Debut de săptămână pozitiv pentru leu

Speculatorii și-au redus marcările de profit, care au dominat piața valutară săptămâna trecută, astfel că leul a urmat tendința regională și s-a apreciat față de euro și francul elvețian.

După creșterea de joia trecută la 4,4757 lei, maximul ultimelor cinci săptămâni, cursul euro a revenit spre pragul de 4,46 lei, în jurul căruia gravitează de mai bine de o luna, și a scăzut ieri la 4,4610 lei.

Piața valutară s-a deschis la 4,4660 – 4,4680 lei cererea mai mare de lei aducând euro la un minim de 4,4560 lei. Tranzacțiile de la ora 14:00 se realizau la 4,4560 – 4,4590 lei.


Pentru zilele următoare este de așteptat ca euro să fluctueze între 4,44 și 4,48 lei, în condițiile în care piața este marcată de acalmie.

La aprecierea leului a contribuit și emisiunea de obligațiuni de stat cu scadența în februarie 2020. Cererea mare a permis scăderea randamentului mediu de la 2,25%, în iunie, la 1,81%. Finanțele au vândut obligațiuni în valoare de 500 milioane lei.


Media monedei elvețiene, care se tranzacționa pe piețele internaționale între 1,086 și 1,089 franci/euro, a scăzut de la 4,1245 lei, nivel apropiat de maximul ultimei luni și jumătate, la 4,1015 lei.

Dolarul american a fost singurul care a cunoascut o ușoară creștere, cursul lui urcând de la 3,9483 la 3,9492 lei, în timp ce cotațiile din piața valutară au urcat la 3,942 – 3,968 lei.


În regiune, moneda maghiară stagna față de euro la 310 – 310,6 forinți iar cea poloneză se deprecia usort, la 4,30 – 4,316 zloți.

Perechea euro/dolar, care a crescut joia trecută la 1,1354 dolari, nivel care se mai înregistra la sfârșitul lui iunie, a scăzut la 1,1271 – 1,1322 dolari, odată cu reapariția zvonurilor privind creșterea dobânzii-cheie în Statele Unite.


Investitorii mizau pe ultima declaratie a vicepresedintelui Fed, Stanley Fischer, care aa afirmat duminica ca economia americana “este aproape de obiectivele sale”.

Piața așteaptă și discursul de vineri al președintei Fed, Janet Yellen, care va fi ținut la Jackson Hole (Wyoming), cu prilejul simpozionului dedicat politicilor monetare ale băncilor centrale.


Aprecierea monedei americane a produs scăderea prețului unciei de aur de la 1.346 la 1.335 dolari, la fixingul de ieri dimineață de la Londra.​

Sunt folosite date și informații disponibile până la oră 14:00