monitorulcj.ro Menu
Economie

Poliţele obligatorii pentru locuinţe vor fi disponibile la primării

Deţinerea unei poliţe de asigurare împotriva riscurilor naturale va fi obligatorie de vineri. 60% dintre clădiri - adică vreo 5 milioane de locuinţe– nu sunt asigurate.

 

Societatea care emite poliţele de asigurare obligatorie a locuinţelor, PAID, va încheia protocoale de colaborare cu primăriile şi alte autorităţi pentru vânzarea acestora şi estimează că cinci milioane de clădiri, reprezentând 60% din fondul locativ, nu sunt asigurate.

“În şedinţa de marţi, Consiliul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) a decis ca societatea de asigurare Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID) să se implice în mod direct în vânzarea asigurărilor obligatorii ale locuinţelor pe care le emite, denumite poliţe PAD. PAID va realiza acest lucru prin încheierea de protocoale de colaborare cu autorităţile statului sau alte entităţi implicate în gestionarea programului naţional de asigurare obligatorie a locuinţelor (cum ar fi primăriile, asociaţiile de proprietari etc.), astfel încât proprietarii de locuinţe să poată încheia direct la aceştia poliţele obligatorii PAD”, se arată într-un comunicat al CSA.

Măsura vizează creşterea numărului de locuinţe asigurate împotriva dezastrelor naturale - cutremure, alunecări de teren şi inundaţii.

“În baza datelor disponibile estimăm că numărul locuinţelor asigurate, fie prin poliţe obligatorii PAD, fie prin asigurări facultative, reprezintă acum aproximativ 40% din fondul locativ al României, din care circa 8% prin poliţele obligatorii PAD. Aceasta înseamnă că circa 5 milioane de locuinţe sunt încă neasigurate. În măsura în care autorităţile statului vor accepta să încheie protocoale de colaborare cu PAID şi să sprijine astfel programul naţional de asigurare împotriva dezastrelor naturale, oamenilor le va fi mult mai uşor să încheie poliţa obligatorie PAD şi mă refer în special la cei din mediul rural, întrucât astfel de autorităţi există în fiecare comună”, a declarat în comunicat preşedintele CSA, Angela Toncescu.

Proprietarii de locuinţe sunt obligaţi să îşi asigure locuinţele împotriva celor trei riscuri naturale, fie prin încheierea unei poliţe obligatorii PAD, emisă de PAID), fie printr-o asigurare facultativă, emise de alte companii de profil.

“Segmenul asigurărilor facultative de locuinţe s-a dezvoltat mai accelerat începând din 2010, evoluţia fiind stimulată evident de introducerea obligativităţii de asigurare împotriva riscurilor de calamităţi naturale. Este însă dificil de apreciat dacă toate poliţele facultative emise oferă acoperire şi împotriva celor trei riscuri de calamităţi naturale (...), întrucât nu există o bază de date la nivel național care să cuprindă informaţii despre poliţele facultative. De aceea, este foarte important ca persoanele care optează pentru poliţa facultativă să se asigure că printre riscurile acoperite se regăsesc şi cele trei prevăzute de lege, astfel încât să îndeplinească cerinţele legale. CSA analizează posibilitatea de a crea o bază naţională de date privind asigurările facultative de locuinţe, care să fie alimentată cu informaţii de către toate societăţile de asigurare care oferă aceste produse”, a mai spus Toncescu.

Companiile autorizate să vândă poliţe de asigurare obligatorie sunt cei 13 acţionari ai Pool-ului, respectiv ABC Asigurări, Astra Asigurări, ARDAF, Carpatica Asig, Certasig, City Insurance, Credit Europe Asigurări, Euroins România, Generali, Grawe România, Groupama România, Platinum Asigurări şi Uniqa Asigurări.

Până la 4 iulie PAID a emis peste 600.000 de poliţe PAD.

Deţinerea unei poliţe de asigurare împotriva riscurilor naturale va fi obligatorie de vineri. Lipsa acesteia va fi sancţionată de către primărie cu amendă de până la 500 de lei. Mediafax