monitorulcj.ro Menu
Economie

Salarii micşorate pentru mii de angajaţi din Educaţie

Lefurile miilor de angajați au scăzut cu sume cuprinse între 200 şi 800 de lei după ce a fost aplicată ordonanţa de corectare a salariilor din sistemul bugetar.

Cei mai afectaţi sunt directorii de şcoli care pierd 800 de lei, dacă instituţia are mai puţin de 35 de clase. Sindicaliştii au discutat cu ministrul Educaţiei. Mircea Dumitru spune că nu ştie de unde au apărut aceste probleme în modul de calcul, dar că va încerca să le rezolve, informează digi24.ro.

Spre exemplu de mai bine de 30 de ani, Gherghina Manoliu este contabil la o școală din Iași. Are studii superioare și o funcție de conducere pentru care primea până acum un salariu de 3.676 de lei. În urma corecţiilor stabilite de guvern, venitul i se va diminua cu 876 de lei.  În aceeaşi situaţie se află şi contabilii-şefi care sunt nevoiţi să-şi facă singuri documentele de diminuare a salariilor.


Sindicaliştii susţin că la negocierile pe tema ordonanţei salarizării li s-a promis că niciun salariu din educaţie nu va scădea.

Reprezentanţii Ministerului Educaţiei spun şi ei că ordonanţa trebuie modificată.


În câteva judeţe, contabilii-şefi refuză să încheie statele de plată pentru salariile lunii august până când situaţia nu se va rezolva. Ameninţări vin şi de la sindicalişti care spun că vor declanşa proteste chiar din prima zi a noului an şcolar.