monitorulcj.ro Menu
Economie

Preţurile chiriilor în Cluj înaintea începerii anului universitar

Zeci de mii de studenţi încep din luna octombrie facultatea. Pentru că bătălia pentru un loc în cămin este mult prea mare, mulţi dintre studenţi optează să stea în chirie.

Cluj-Napoca

Potrivit datelor de la Imobiliare.ro în cartierul Mărăști, o garsonieră mobilată, de 22 de metri pătrați utili, este disponibilă spre închiriere la un preț de 200 de euro pe lună. În Mănăștur, pe de altă parte, o locuință bicamerală are un preț cerut de 250 de euro pe lună – aceasta dispune de o suprafață utilă de 45 de metri pătrați, este mobilată și utilată (dotată inclusiv cu centrală termică) și se află la etajul patru (din zece). În zona Baciului, proprietarul unui apartament cu trei camere în bloc nou (construcție 2010) solicită o sumă de 300 de euro pe lună; imobilul este situat la etajul trei (din trei), are 60 de metri pătrați utili și este utilat și mobilat modern.

București

În zona Pantelimon, o garsonieră confort 3 este scoasă spre închiriere la un preț de 125 de euro pe lună; aceasta are 22 de metri pătrați și se află la parterul unui bloc cu patru etaje. În Berceni, un apartament cu două camere, în suprafață de 36 de metri pătrați utili, are un preț cerut de 850 de lei (echivalentul a 190 de euro) pe lună; locuința este renovată, mobilată, utilată și dotată cu centrală proprie. În zona Drumul Taberei-Frigocom, un apartament cu trei camere poate fi închiriat cu 225 de euro pe lună; acesta este situat la etajul zece (din zece), are 65 de metri pătrați utili și este renovat și mobilat modern.


Brașov

În zona Triaj, o garsonieră de 25 de metri pătrați utili, mobilată și utilată, are un preț cerut de 145 de euro pe lună. În zona Tractorul, un apartament cu două camere tip „vagon” poate fi închiriat cu 180 de euro pe lună; acesta are o suprafață utilă de 35 de metri pătrați, este renovat, utilat și mobilat modern. În zona Brașovul Vechi, proprietarul unui apartament cu trei camere, situat la mansarda unei vile, solicită tot 180 de euro pe lună; locuința are 60 de metri pătrați utili, dispune de intrare separată, baie și bucătărie proprii și este mobilată și utilată.

Timișoara

În zona Blașcovici, o garsonieră confort doi are un preț cerut de 100 de euro pe lună – locuința este însă nemobilată și necesită renovare; în zona Complex Studențesc, pe de altă parte, o locuință mobilată și utilată, de 16 metri pătrați utili, poate fi închiriată cu 135 de euro pe lună. În zona Plavăț, un apartament cu două camere de 60 de metri pătrați, mobilat și utilat, este disponibil pentru 180 de euro pe lună. În zona Soarelui, o locuință cu trei camere de 75 de metri pătrați, nemobilată, are un preț de 200 de euro pe lună; în zona Steaua însă, un imobil de 76 de metri pătrați, dar mobilat și utilat, costă 225 de euro pe lună.

Etichete: chirii preturi