monitorulcj.ro Menu
Economie

Bătălia cartierelor: Gheorgheniul dă clasă întregului oraș

O analiză a pieței imobiliare pe anul trecut arată care sunt zonele cu cele mai scumpe și cele mai ieftine apartamente din oraș.

Foto arhiva

Anul trecut, în Cluj-Napoca au fost efectuate 7.007 tranzacţii imobiliare în valoare totală de peste 357 milioane euro. Din totalul operaţiunilor, majoritatea fac referire la apartamente. În 2015, anul trecut s-au vândut peste 4.500 de apartamente, a căror valoare totală însumează 226 milioane de euro. În schimb, case s-au vândut mult mai puţine: 432. Valoarea lor nu trece de 52 milioane de euro.

Cluj-Napoca este unul dintre cele mai scumpe oraşe din ţară când vine vorba de domeniul imobiliar, atât pe segmentul vânzare-cumpărare, cât şi pe cel al închirierilor. Potrivit unei analize publicată de Primăria Cluj-Napoca, preţul mediu de vânzare al apartamentelor a fost anul trecut de 873 euro/mp.


Cel mai scump vs. cel mai scump cartier

Într-un top al cartierelor din punct de vedere al preţului de vânzare al apartamentelor, conduce Gheorgheni cu 952 euro/mp, urmat de Zorilor cu 932 euro/mp. Locul trei revine cartierului Andrei Mureşanu cu 921 euro/mp, urmat îndeaproape de Centru cu 920 euro/mp. Locul cinci este ocupat de cartierul Plopilor cu un preţ de vânzare a apartamentelor de 913 euro/mp. Cartierul Mărăşti se află pe locul şase în top cu un preţ de vânzare a apartamentelor de 912 euro/mp. În cartierul Între Lacuri, apartamentele s-au vândut cu 900 euro/mp.

În celelalte cartiere, prețurile au fost sub 900 de euro. Astfel, în Grigorescu, apartamentele s-au vândut cu 878 euro/mp, urmat de Mănăștur cu 853 euro/mp, Bună Ziua cu 840 euro/mp și Europa cu 820 euro/mp. Cele mai ieftine zone sunt Borhanci cu 785 euro/mp, Iris cu 771 euro/mp și Someșeni cu 757 euro/mp.


Strada cu cele mai mari tranzacții

Din punct de vedere al valorii tranzacţiilor, strada Bună Ziua conduce detaşat cu 13,8 milioane euro, urmată de Dorobanţilor cu aproape 8,9 milioane euro şi Calea Turzii cu aproape 8,7 milioane euro. Locul patru în clasament este ocupat de bulevardul 21 Decembrie 1989 cu o valoare totală a tranzacţiilor pe anul trecut de aproape 8,1 milioane de euro. Urmează Eugen Ionescu cu aproape 7,9 milioane euro, Oaşului cu 7,7 milioane euro, Dunării cu 5,7 milioane euro, Sobarilor cu 5,4 milioane euro, Aurel Vlaicu cu aproape 5,3 milioane euro şi Henri Barbusse cu 4,8 milioane euro.