Economie
Mircea Geoană: “12 oraşe ale României produc astăzi 78% din PIB-ul României, cu 22% din populaţie”
Preşedintele Institutului Aspen România, Mircea Geoană, a declarat, joi, la o conferinţă organizată la Cluj, că ţara noastră stă foarte prost în ceea ce priveşte nivelul de urbanizare şi de productivitate, fapt care ne va prinde nepregătiţi pentru revoluţia industrială 4.0.
”Teama pe care eu o am este că România, şi urbanul mare, şi urbanul mic, mai ales ruralul, ne va prinde complet nepregătiţi pentru această fantastică probă de supravieţuire şi adaptabilitate pe care întreaga umanitate o va avea de parcurs. (...) Există probleme cu privire la nivelul extrem de redus de urbanizare a României. Noi cum putem să credem că vom putea concura în revoluţia industrială 4.0 cu 49% din populaţia României încă la ţară? Primele 12 oraşe ale României produc astăzi 78% din PIB-ul României, cu 22% din populaţie. Restul de 78% din populaţie produce restul de 22% din PIB”, a spus Mircea Geoană, potrivit Agerpres.
El a adăugat că aceste cifre indică o 'productivitate catastrofală pentru majoritatea populaţiei din România'.
Mircea Geoană a mai spus că, pe de altă parte, România investeşte puţin şi în cercetare-dezvoltare.
”Suntem probabil ţara care investeşte cel mai puţin în cercetare-dezvoltare din întreaga Europă, suntem undeva la 0,4% din PIB investiţii publice în cercetare-dezvoltare, iar sectorul privat este neîncurajat şi nestimulat să facă acest lucru”, a subliniat Geoană.
Institutul Aspen România a organizat, joi, la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj, evenimentul Aspen Day Cluj - City Lab Series , cu tema “Economia 4.0: Competenţe inovative şi rolul industriilor noi”.
Printre participanţi s-au numărat ambasadorul Germaniei la Bucureşti, Werner Hans Lauk, primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, preşedintele Institutului Aspen România, Mircea Geoană, Înaltul Reprezentant al Primului Ministru pentru dezvoltarea ecosistemului bazat pe ştiinţă, inovaţie şi antreprenoriat, Adrian Curaj, preşedintele Board-ului “Fribourg Capital”, Ion Sturza.