Economie
Semestrul I 2011, evoluţie uşor ascendentă a indicatorilor sistemului de pensii private
Principalii indicatori ai sistemului de pensii private din România au înregistrat o evoluţie uşor ascendentă, în primul semestru din 2011, valoarea activelor totale aflate în administrarea tuturor fondurilor de pensii private fiind în creştere cu 23,58% faţă de sfârşitul lui 2010 şi cu 58,05% mai mari decât în urmă cu 12 luni.
Potrivit buletinului informativ al CSSPP, aferent semestrului I 2011, activele totale aflate în administrare la nivelul întregului sistem de pensii private la sfârşitul lunii iunie 2011 erau de 5,763 miliarde de lei (1,36 miliarde euro, BNR - curs de schimb 30 iunie 2011) în creştere cu 23,58% faţă de sfârşitul anului 2010 şi cu 58,05% mai mari decât în urmă cu 12 luni (creştere cu 63,08% raportat la moneda euro). Comparativ cu luna precedentă, creşterea a fost de 3,57%.
În intervalul iunie 2010 - iunie 2011, creşterea activelor totale administrate în Pilonul II a înregistrat un ritm superior creşterii activelor fondurilor de pensii facultative - Pilon III. Astfel, faţă de luna precedentă, activele totale administrate în cadrul Pilonului II au crescut cu 3,65%, faţă de creşterea de 2,55% înregistrată de activele totale administrate în cadrul Pilonului III.
Inclusiv faţă de perioada similară a anului trecut, activele totale ale fondurilor de pensii administrate privat au crescut mai mult decât activele totale ale fondurilor facultative, cu 59,02%, respectiv 45,74%.
În semestrul I 2011, un număr de 19.808 de noi participanţi au ales să adere la unul din fondurile de pensii facultative - Pilonul III. Tot în această perioadă, Pilonul II a consemnat o creştere cu 138.452 de persoane în Registrul Participanţilor.
Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) a publicat, luni, buletinul informativ aferent semestrului I 2011. AGERPRES