Economie
Principalele valute au făcut mici pași înapoi
Leul a recuperat o parte din pierderile suferite zilele trecute în fața principalelor valute, în condițiile pe piețele internaționale au scăzut plasamentele în moneda americană.
Cursul euro a scăzut de la 4,5145 la 4,5110 lei, într-o ședință care s-a deschis la 4,514 iar tranzacțiile s-au realizat între 4,509 și 4,516 lei. Culoarul îngust se datorează lipsei unor evenimente semnificative atât pe piață locală cât și pe cea internațională. Cotațiile de la ora 14:00 erau de 4,508 – 4,511 lei.
În opinia analiștilor eventualele tentative de creștere a euro peste pragul de 4,54 lei vor fi contracarate cu ușurință de bancă centrală, culoarul de fluctuație a cursului stabilizându-se la 4,49 – 4,53 lei.
Presiuni depreciative pot apare pe raportul dolar/leu în momentul în care dolarul va reîncepe să crească față de euro dar și odată cu apropierea de data alegerilor parlamentare.
Cursul dolarului a scăzut de la maximul istoric de 4,2523 la 4,2405 lei, într-o ședință în care cotațiile au fluctuat între 4,234 și 4,261 lei.
Media monedei elvețiene, care scădea ușor pe piețele internaționale la 1,07 – 1,074 franci/euro, a coborât de la 4,2182 la 4,2043 lei.
Monedele din regiune se apreciau la rândul lor față de euro, cea poloneză la 4,424 – 4,446 zloți iar cea maghiară la 308,6 – 309,3 forinți.
Perechea euro/dolar, care a scazut vineri la minimul ultimului an de 1,0569 dolari, a crescut ieri la 1,0579 – 1,0649 dolari.
Aprecierea euro s-a datorat marcărilor de profit la care au recurs investitorii. Dolarul își păstrează însă potențialul de apreciere, piețele mizând pe o decizie a Comitetului de politică monetară al Rezervei Federale americane de a majora dobânda-cheie la ultima sa ședință care se va desfășura la începutul lunii viitoare.
Evoluția de anul viitor a euro va fi marcată de alegerile parlamentare sau prezidențiale care se vor desfășura în numeroase dintre țările care fac parte din zona euro. De altfel, intenția cancelarului german Angela Merkel de a candida pentru un al patrulea mandat a adus o rază de speranță pentru investitori, care se tem de venirea la putere în Europa a mișcărilor populiste sau de extremă-dreapta.
Sunt folosite date și informații disponibile până la oră 14:00 (Radu Georgescu)