monitorulcj.ro Menu
Economie

FOTO: Cum arată apartamentele de sute de mii de euro ale Clujului

Potrivit agenților imobiliari clienții pentru acestă categorie sunt “floare rară”, iar cei care li se adresează o fac din curiozitate să vadă cum arată un astfel de apartament, fără vreo intenție de a cumpăra

Monitorul de Cluj a făcut un top al celor mai scumpe apartamente din oraș puse la vânzare în acest moment.

Locuințele sunt situate în zona zero a orașului, în Piața Unirii sau Piața Matei Corvin și fac parte din clădiri istorice, care datează de la începuturile secolului XX, iar prețul pentru o astfel de bijuterie poate trece chiar de 400.000 de euro.


Numărul de clienți e invers proporțional cu mărimea sumei, potrivit agenților imobiliari clujeni.

„Mai rar este cere pentru un astfel de apartament pentru că în suma aceasta poți să-ți cumperi o casă, eventual dacă vine cineva din altă țară și preferă să fie în zona zero, dar cei care locuiesc în Cluj nu cer apartamente la sumele acestea. Nici investițiile nu se justifică la astfel de sume pentru că ar putea să le închirieze cu maxim 2000 de euro, iar amortizarea s-ar face în prea mult timp. E bine, totuși, să fie pe piață și un etalon și de sus și de jos, să știe oamenii până unde se poate ajunge și până unde se poate coborî”, a declarat pentru Monitorul de Cluj, Carmen Miron, director Edil Imobiliare.


Ea spune că solicitările de prezentare a apartamenetlor de lux, vin de cele mai multe ori din curiozitate. “Dacă avem vreun client, se duce să-l vadă de curios sau să vadă cine poate cere suma aceasta pe un apartament sau poate are un apartament comparabil și ar vrea să pună și el un preț tot comparabil, și situații de acest fel am avut”, adaugă agentul imobiliar.

Topul apartamentelor. Vedeți imagini în galeria foto


1. 390.000 de euro, Piața Unirii

Apartament 3 camere, suprafață totală 160 mp., situat la etajul 1/ 4. Compus din: living, 2 dormitoare, 3 băi, 2 balcoane. Finisat modern, dotat cu: CT, parchet din lemn masiv, gresie, faianță. Ideal pentru sediu firma/cabinet/salon. Apartamentul a fost recent renovat dar s-a urmărit restaurarea finisajelor de epocă pentru a reda atmosfera perioadei în care a fost construită clădirea.


2. 365.000 de euro, Piața Unirii

Apartamentul este compus din 3 camere mari, 3 băi, o bucătărie și un hol de unde se face intrarea separat în fiecare încăpere a proprietății de 142 metri pătrați.


Apartamentul oferă panormană către Piața Unirii din cele trei balcoane pe care le are.

3. 350.000 de euro, Piața Matei Corvin

Apartamentul este situat la etajul 3 într-un imobil istoric dispus pe 4 nivele. Suprafața utilă este de 160 mp și dispune de 4 camere semidecomandate, o bucătărie, 1 baie. Finisajele de tip lux ale apartamentului sunt evidentiate astfel: pardoseala este cu parchet din lemn masiv, pereți cu lavabil, bucătărie și baia cu faianță și gresie modernă, geamuri cu sticlă și lemn, uși interioare din lemn, ușa de la intrare metalică. Sistemul de încălzire în apartament este cu sobe teracota.

Etichete: aglomeratie top