Economie
(P) SC Univers T SA, premiul I pe județ la secțiunea Comerț - Turism, categoria întreprinderi mijlocii
Complexul hotelier „Univers T" S.A., societate comercială la care Consiliul Judeţean Cluj este acţionar unic, a primit vineri, 2 decembrie 2016, din partea Camerei de Comerţ şi Industrie Cluj, Premiul I la secţiunea Comerţ - Turism, categoria întreprinderi mijlocii, în cadrul Topului Firmelor Judeţene 2016.
Distincţia a fost acordată la scurt timp după ce „Univers T" a primit un premiu similar - Premiul I, secţiunea Comerţ - Turism, categoria întreprinderi mijlocii, în cadrul Galei Topului Naţional al Firmelor, eveniment care a avut loc la Bucureşti în data de 10 noiembrie 2016.
"Consider că cele două premii, obţinute pentru al doilea an consecutiv, reflectă pe deplin atât activitatea cât şi calitatea serviciilor oferite în anul precedent de echipa „Univers T". Totodată, indicatorii obţinuţi până în prezent confirmă, la rândul lor, faptul că ne situăm pe drumul cel bun, pe un trend constant ascendent, fapt care ne face să fim mai mult decât mândri şi bucuroşi", a declarat managerul complexului hotelier „Univers T", Valentin Lungu.
În ceea ce priveşte rezultatele obţinute în cursul anului 2015 şi care au fost avute în vedere în momentul acordării premiilor în anul 2016, trebuie precizat faptul că în perioada ianuarie - decembrie 2015, Hotelul „Univers T" a vândut nu mai puţin de 15.674 camere, cazând 22.571 clienţi, totalul înnoptărilor fiind de 22.323 din care 8.305 de vizitatori străini şi 14.018 de români. Totodată, gradul de ocupare per cameră a fost de 74.04 %, iar cel per pat de 53.31 %.
De asemenea, în anul 2015, departamentul marketing a încheiat 220 de contracte de colaborare, din care 64 de contracte corporate, 130 de contracte de eveniment, precum şi 26 de contracte cu agenţii de turism. De precizat faptul că toate contractele semnate în anii 2011, 2012, 2013, 2014 au fost prelungite şi în 2015. În acelaşi timp, „Univers T" S.A a găzduit în anul 2015, 594 de evenimente în sălile de conferinţe, pe parcursul a 294 de zile, numărul total al participanţilor ridicându-se la aproximativ 11.000 de persoane. În ceea ce priveşte restaurantul, acesta a deservit în perioada ianuarie - decembrie 2015, 26 de botezuri la care au participat aproximativ 1560 de persoane, 28 de nunţi la care au participat 3515 de persoane, precum şi 299 de alte evenimente la care au fost prezente peste 13500 de persoane.
Reamintim în acest context faptul că Hotelul „Univers T" reprezintă locaţia ideală atât pentru călătorii de afaceri, cât şi pentru cei veniţi să exploreze atracţiile oraşului şi împrejurimile acestuia. Unitatea, preluată de către forul administrativ judeţean în anul 1992, oferă servicii complete pentru evenimente corporate, congrese, conferinţe, simpozioane şi seminarii sau evenimente private precum aniversări, nunţi, banchete şi catering. În acest scop, hotelul are la dispoziţie un restaurant cu o capacitate de 220 de locuri, cu posibilitatea de compartimentare în două saloane, două terase de vară cu o capacitate de 75 de locuri fiecare, un centru de conferinţe compus din 4 săli cu o capacitate cuprinsă între 25 şi 90 de locuri fiecare, dotate cu sisteme audio-video de ultimă generaţie. În ceea ce priveşte hotelul, Univers T oferă clienţilor 58 de camere dintre care 10 camere duble cu pat matrimonial, 42 de camere twin (2 paturi), 2 suite cu pat matrimonial, 3 apartamente şi un apartament VIP.