monitorulcj.ro Menu
Economie

Iniţiativă în premieră a unui procesator de lapte. Fermierii din Ardeal sunt beneficiarii

FrieslandCampina inaugurează departamentul de Dezvoltare a relației cu fermierii care are rolul de a monitoriza implementarea programelor de dezvoltare a fermelor din Ardeal care furnizează laptele pentru brandul Napolact și creșterea sustenabilă a rețelei de ferme partenere a FrieslandCampina România.

Departamentul va fi condus de către Laurențiu Gioroc, 39 de ani, anterior Marketing Manager, este cel care a preluat din luna noiembrie conducerea departamentului.

Printre proiectele în care este implicat departamentul Dairy Development se regăsește programul de dezvoltare a relației cu fermierii parteneri din Ardeal, care asigură laptele pentru producerea gamei Napolact, și încheierea de noi parteneriate cu fermierii din zonă. Acest parteneriat include programe de pregătire pentru fermieri, pe diverse teme de interes pentru aceștia, cum ar fi: creșterea calității și cantității laptelui furnizat de ferme, scăderea costurilor pentru fermieri, creșterea numărului de vaci per fermă până la o dimensiune optimă pentru a asigura sustenabilitatea acestora pe termen lung și reducerea pierderilor.


Laurențiu Gioroc conduce echipa de experți “Meșterii Laptelui” care a fost formată pentru a deveni liantul dintre companie și fermieri. Membrii acestei echipe furnizează fermierilor informațiile și sprijinul necesar pentru a îmbunătăți procesele din cadrul fermelor și gestionează programele de training.

“Departamentul își propune să sprijine fermierii în mod proactiv și în același timp să extindă lista de ferme partenere care contribuie la dezvoltarea brand-ului Napolact, cel mai important brand din portofoliul nostru. Departamentul se va asigura că partenerii noștri fermieri au acces la resurse și cunoștințe de ultimă generație,” a declarat Laurențiu Gioroc, manager departament Dezvoltare a relației cu fermierii.