monitorulcj.ro Menu
Economie

Mircea Turdean: Femeia din România este frumoasă datorită moştenirii genetice, în primul rând, iar acest lucru este recunoscut şi de străini

Mircea Turdean, cel care de şase ani conduce Farmec, cel mai mare producător autohton de cosmetice, spune că româncele sunt de fapt moştenitoarele unei zestre de frumuseţe universală.

„De la an la an, exigenţele cresc, iar astăzi româncele ştiu mai bine ca oricând ce-şi doresc şi ce li se potriveşte. Femeia din România este frumoasă datorită moştenirii genetice, în primul rând, iar acest lucru este recunoscut şi de străini. Ştie să-şi pună în evidenţă farmecul, păstrându-şi, totodată, naturaleţea“, spune Mircea Turdean pentru zf.ro.

Într-un moment în care totul poate fi fabricat artificial, femeia contemporană se interesează ca ingredientele produselor cosmetice pe care le foloseşte să fie organice, hipoalergenice şi fără parabeni.


„Noi lansăm anual aproximativ 100 de produse noi şi testăm piaţa. Unele game sunt înlocuite, iar altele sunt îmbunătăţite periodic. Am crescut de mic cu produsele Farmec, mai mult, am lucrat încă de pe băncile facultăţii în companie, fiind cercetător la bază. Pentru mine, frumuseţea înseamnă sănătate, echilibru şi naturaleţe, înainte de orice. Iar acesta este şi crezul companiei Farmec“, mărturiseşte Mircea Turdean.