monitorulcj.ro Menu
Economie

Acelaşi salariu minim în UE! Afacerist clujean: Toate firmele ar da faliment!

Comisia Europeană doreşte introducerea unui salariu minim pentru angajaţi şi a unei indemnizaţii minime de şomaj la nivelul tuturor statelor membre ale Uniunii Europene, afirmă Jean-Claude Juncker, preşedintele Executivului UE.

"Ar trebui să avem un salariu minim la nivelul tuturor statelor membre ale Uniunii Europene", a declarat Jean-Claude Juncker, citat de site-ul Challenges.fr.

De asemenea, Juncker s-a declarat favorabil introducerii unei indemnizaţii minime de şomaj la nivelul Uniunii Europene.


Preşedintele Comisiei Europene a făcut aceste declaraţii la Bruxelles, în cadrul unei conferinţe pe tema drepturilor sociale europene.

Jean-Claude Juncker a apreciat că reforma politicilor sociale din Uniunea Europeană trebuie să înceapă în zona euro.


Adrian Coroian: Iniţiativa e imposibil de implementat

Luarea unei astfel de decizii la nivelul Uniunii Europene ar însemna, cel puţin în momentul de faţă, falimentul majorităţii companiilor, potrivit preşedintelui Ligii Întreprinzătorului Român (LIR), Adrian Coroian.

“Este absolut imposibil. Noi deocamdată nu suntem la nivelul UE, nu avem cum să plătim salariu minim de o mie şi ceva de euro pentru că s-ar închide toate firmele. S-ar putea face un calendar pe un termen mai lung, 5-10 ani, dar peste noapte este imposibil”, explică omul de afaceri clujean.


Potrivit acestuia sunt destul de puţine firme din sectorul privat care mai acordă salariul minim. „Salariul minim devine tot mai important în zona publică, bugetară. Pentru sectorul privat, deja nu se mai prea găsesc oameni pe salariul minim, oameni califiaţi, care să ştie meserie. Salariul minim este pentru necalificaţi, pentru cei care ies de pe băncile şcoli şi nu ştiu să facă nimic”, spune Coroian.

Nici fentarea statului, prin declararea unui salariu mai mic decât primesc în realitate nu mai este o practică pentru firme. „E o practică riscantă care nu cred că se prea foloseşte în momentul de faţă. E riscant, nu merită. Amenzile sunt foarte mari şi din câte ştiu eu sunt şi consecinţe penale”, conchide preşedintele LIR.


Chiar şi 1.700 de euro difernţă la salariul minim în UE

Salariile minime în statele membre ale UE au variat între 215 euro și 1.923 de euro pe lună în ianuarie 2016, potrivit ultimelor date publicate de Eurostat.

În ianuarie 2016, 22 dintre cele 28 de state membre ale UE (Danemarca, Italia, Cipru, Austria, Finlanda și Suedia au constituit excepții) au avut un salariu minim la nivel național. Începând cu 1 ianuarie 2016, salariile minime lunare au variat semnificativ, de la 215 EUR în Bulgaria, la  1 923 EUR în Luxemburg. De asemenea, un salariu minim la nivel național a existat în următoarele țări candidate la UE: Albania, Muntenegru, fosta Republică iugoslavă a Macedoniei, Serbia și Turcia.


Primul grup cuprinde țări în care salariile minime au fost mai mici de 500 euro pe lună: acesta este alcătuit din patru țări candidate (Albania, Muntenegru, fosta Republică iugoslavă a Macedoniei și Serbia) și din zece state membre ale UE (Bulgaria, România, Lituania, Ungaria, Republica Cehă, Letonia, Slovacia, Croația, Estonia și Polonia).

Al doilea grup cuprinde cinci state membre ale UE (Portugalia, Grecia, Malta, Spania și Slovenia) și Turcia, fiecare având un nivel intermediar al salariului minim, definit în sensul prezentului articol, care variază de la 500 euro la mai puțin de 1.000 de euro pe lună. trebuie constatat faptul că în toate aceste cinci state membre salariul minim a fost de fapt sub 800 EUR pe lună.

Cel de-al treilea și ultimul grup cuprinde șapte state membre ale UE (Franța, Germania, Belgia, Țările de Jos, Regatul Unit, Irlanda și Luxemburg), unde salariul minim la nivel național a fost de  1.000 euro sau mai mult pe lună; acest grup include și Statele Unite.