monitorulcj.ro Menu
Economie

România ar putea ajunge la Curtea Europeană de Justiție; țara riscă penalități de 124.000 euro/zi pentru gropile de gunoi neconforme

România riscă să plătească, începând din acest an, o amendă de 124.000 de euro pe zi pentru faptul că autoritățile nu au reușit să închidă depozitele municipale de deșeuri neconforme.

Datele sunt cuprinse în proiectul de Ordonanță care modifică o serie de prevederi privind taxa pentru depozitarea deșeurilor, postat pe site-ul Ministerului Mediului.

Pentru a se ajunge la acest demers, Comisia Europeană (CE) ar trebui să sesizeze, în perioada următoare, Curtea Europeană de Justiție (CEJ), iar forul de la Bruxelles să invoce faptul că închiderea gropilor de gunoi neconforme ar fi trebuit să se întâmple încă din anul 2009.


De-a lungul timpului, Ministerul Mediului a punctat faptul că responsabilitatea pentru închiderea depozitelor de deșeuri aparținea, în totalitate, autorităților locale, iar sancțiunile care ar fi impuse de la Bruxelles vor fi suportate de la bugetele locale.

Datele oficiale arată că, la ora actuală, un număr de 35 de județe dețin sisteme integrate pentru deșeuri, însă numai într-unul singur acesta și funcționează.


Pe fondul situației în care Comisia Europeană va sesiza Curtea Europeană de Justiție pentru nerespectarea unor îndatoriri de către România pe domeniul deșeurilor, ministrul Mediului, Daniel Constantin, a anunțat recent că taxa de 80 de lei pe tona de deșeu depozitat la groapa de gunoi, intrată în vigoare de la 1 ianuarie 2017, se va plăti diferențiat de către operatorii de salubritate și se va aplica la diferența dintre ținta de valorificare pe care aceștia și-au propus-o și ceea ce au realizat efectiv.

În calitate de stat membru al Uniunii Europene, România are de îndeplinit, până în 2020, conform directivelor europene, următoarele obiective: minimum 50% rată de reutilizare și reciclare din masa totală a cantităților de deșeuri (hârtie, metal, plastic și sticlă), minimum 70% nivel de pregătire pentru reutilizare, reciclare și alte operațiuni de valorificare materială de minimum 70% din masa cantităților de deșeuri ne-periculoase provenite din activități de construcție și demolări, 60% valorificare a deșeurilor de ambalaje din total ambalaje introduse pe piața națională. De asemenea, țara va trebui să atingă, anual, o cantitate colectată de deșeuri electronice de 4 kg/locuitor și să colecteze separat bio-deșeurile în vederea compostării și fermentării acestora.


România are termen până la finalul anului 2017 să închidă 101 gropi de gunoi neconforme. Termenele UE prevăzute pentru închiderea treptată a depozitelor de deșeuri neconforme sunt programate la fiecare dată de 16 iulie ale fiecărui an, până în 2017. În caz contrar, România ar putea primi sancțiuni din partea forului european.

Clujul, îngropat în gunoaie şi fără nicio perspectivă

Rampa de gunoi de la Pata Rât ar fi trebuit închisă încă de anul trecut. De abia în luna ianuarie 2017, Consiliul Judeţean a emis autorizaţiile pentru închiderea rampei de gunoi de la Pata Rât, iar lucrările vor trebui finalizate în maxim 12 luni.


În ceea ce priveşte Centrul de Deşeuri, valoarea acestuia a crescut cu peste 22 milioane de euro şi judeţul trebuie să returneze 15,5 milioane de euro cheltuieli neeligibile plus lucrări executate neconforme. Fiind un proiect “compromis în totalitate”, după cum îl descrie preşedintele CJ Cluj Alin Tişe,  o parte a Centrului de Deşeuri va fi înlocuit cu un incinerator de deşeuri.