monitorulcj.ro Menu
Economie

Preţ record al aurului

Cotaţia aurului a atins ieri un nou record, peste 1.622 dolari pe uncie, după ce negocierile dintre politicienii americani pentru creşterea plafonului de îndatorare au intrat în impas la sfârşitul săptămânii trecute, amplificând temerile privind o posibilă încetare de plăţi a SUA, transmite Reuters.

Odată cu apropierea termenului limită de 2 august, până la care statul american mai dispune de fonduri pentru a opera plăţi, cea mai mare economie a lumii se confruntă cu perspectiva intrării în încetare de plăţi. Astfel, lipsa progreselor în discuţiile pentru creşterea limitei de îndatorare a crescut atractivitatea aurului faţă de activele americane. Preţul aurului ar putea înregistra în iulie cea mai bună evoluţie lunară din aprilie.