monitorulcj.ro Menu
Economie

Un fond de investiţii este pregătit să preia 400 de milioane de puncte ANRP

O piață gri, speculativă este pe punctul de a se transforma în una transparentă, dominată de oferte ferme şi preţuri prestabilite.

Tranzacţiile cu puncte ANRP, acordate celor deposedaţi abuziv de regimul comunist, au ajuns în atenția fondurilor de investiții, care iau locul samsarilor și cumpărătorilor de ocazie.

Presiune mare pe bugetul de stat


Până în prezent s-au emis 2,2 miliarde de puncte, iar cele mai noi estimări, făcute pe baza dosarelor aflate în lucru, arată că vor mai fi acordate circa 3,5 miliarde de puncte. În condițiile în care valoarea nominală a unui punct este de un leu, cumulat, se poate ajunge la o piață de 5,7 miliarde de lei. E un nivel la care se va atinge însă într-un timp îndelungat. Din 2017 încep plățile și, potrivit legii, deținătorii de puncte au dreptul să primească 20% din valoarea totală a despăgubirii pe an. Teoretic, conversia s-ar face în cinci ani. Practic, este puţin probabil ca termenele să fie respectate. În situația unor constrângeri bugetare, când guvernul se confruntă cu un nivel ridicat al cheltuielilor, acordarea despăgubirilor poate fi amânată. Iar experiența de până acum sugerează că un astfel de scenariu e mai mult decât posibil. Acest sistem de despăgubire a fost stabilit prin Legea 165 din 2013, care prevede, pe lângă dreptul la compensare în bani, şi posibilitatea de a folosi punctele ANRP în cadrul unor licitaţii pentru active ale statului, terenuri sau clădiri, dintr-un Fond Naţional special creat în acest scop. Însă procedurile de constituire a acestui fond sunt întârziate şi a fost nevoie de noi termene, ceea ce face ca această alternativă de despăgubire să devină mai puţin atractivă, chiar improbabilă.

Perspectiva unor plăţi întârziate i-a făcut pe unii deţinători de puncte de despăgubire să le vândă deja, la o fracţiune din valoarea lor nominală de un leu. Au preferat să încaseze o sumă mai mică decât să aştepte câţiva ani. George Băeşu, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, estima recent că până la 15% din punctele acordate au fost deja vândute.


În primii ani de acordare a punctelor, în 2013-2014, tranzacţiile se făceau la un sfert sau o cincime din valoarea titlului. Preţul a crescut în timp, iar anul trecut tranzacţiile s-au făcut în jurul a 40 de bani pentru un punct ANRP.

Ofertă fermă cu preț fix


În acest context, fondul de investiţii Alpha Quest derulează o ofertă publică de cumpărare de puncte la un preţ prestabilit, de 50 de bani pentru un punct. Este cu 20% mai mare decât cel din piaţă. Fondul are disponibile 200 de milioane de lei în cadrul acestei oferte care se desfăşoară în perioada 8 februarie - 30 aprilie 2017. Ar fi echivalentul a 400 de milioane de puncte, în condiţiile în care Alpha Quest a preluat deja din piaţă circa 150 de milioane de puncte. „Am dorit să eliminăm haosul şi lipsa de informaţii transparente cu privire la modalitatea de desfăşurare a tranzacţiilor precum şi a preţului care în trecut a avut tendinţa de fi subiectiv. Trebuie precizat că acest preţ este net (în mână), iar orice alte comisioane sau taxe notariale sunt în sarcina noastră” a declarat Ovidiu Fer, reprezentantul Alpha Quest.

Tranzacţiile sunt parafate de un notar autorizat, iar plata se face pe loc la semnarea contractului de vânzare - cumpărare, în moneda aleasă de deţinătorul punctelor ANRP - lei, euro sau dolari (la cursul BNR din ziua tranzacției).


Fondul Alpha Quest cuprinde investitori din Europa Centrală și de Est.

Oferta se adresează exclusiv deținătorilor de drept ai punctelor și nu vizează achiziția de dosare sau drepturi litigioase.


Mai multe informații despre ofertă puteţi găsi pe website-ul www.alphaquest.ro.

Notă: Acest articol nu reprezintă sfaturi pentru investiții. Redacția Monitorul de Cluj nu își asumă responsabilitatea pentru eventualele plasamante făcute de cititori în urma informațiilor din articolele publicate în ziar sau pe site.