monitorulcj.ro Menu
Economie

Restanţe la bănci de peste 1 mld. euro

Restanţele de peste 90 de zile la creditele accesate de populaţie au crescut cu 4% în luna mai, la un nou maxim istoric de 4,5 miliarde de lei (1,06 miliarde euro), potrivit datelor Biroului de Credit, publicate luni de Banca Naţională a României (BNR).

După primele cinci luni, 728.318 de persoane aveau întârzieri la împrumuturi de peste 30 de zile, în valoare totală de 6,45 miliarde de lei. Doar în luna mai, au fost înregistraţi 7.042 de restanţieri noi, în timp ce sumele întârziate au urcat cu 225 milioane de lei. Din totalul sumelor al căror termen de rambursare depăşea 30 de zile, circa 3 miliarde de lei erau restanţe aferente împrumuturilor accesate în monedă naţională, în timp ce echivalentul a 2,36 miliarde de lei reprezentau întârzieri la creditele în euro. Numărul total de restanţe înregistrate a ajuns în mai la aproape 1,045 milioane, în urcare cu 6.899 faţă de luna anterioară.