monitorulcj.ro Menu
Economie

Floreştiul a ajuns “cel mai educat oraş din România”

Potrivit datelor Facultăţii de Sociologie, Floreştiul are cel mai mare procent de oameni cu studii superioare, chiar şi peste Cluj-Napoca.

Cluj-Napoca a avut 8% oameni cu educaţie superioară, în 1992, iar acum are 36%, la nivel de România procentul oamenilor cu educaţie superioară fiiind de 12%. Comuna de lângă Cluj a ajuns să depăşească acest procent, potrivit sociologului clujean Norbert Petrovici.

O parte din populaţia din Cluj-Napoca se mută în zonele Floreşti-Apahida, devenite magneţi de tineri cu studii superioare.


 “Avem un trend de suburbanizare destul de puternic, în care se mută din Cluj-Napoca persoane cu educaţie superioară. Exemplul cel mai clar şi dureros aici este Floreştiul, care în acest moment este cel mai educat oraş din România, dacă o luăm după procentul oamenilor cu studii superioare, vorbim şi despre procentul oamenilor cu studii postuniversitare, master, doctorat. Floreştiul se împarte în două mari categorii de oameni care locuiesc acolo, poziţiile de start-up, cei care au poziţii cu educaţie superioară, dar salarii mici şi cealaltă poziţie, sunt oameni muncitori care, spre exemplu au avut un apartament în Mănăştur şi care îl vând şi cumpără două apartamente în Floreşti, unul pentru ei şi altul pentru copiii lor”, explică, pentru Monitorul de Cluj, Norbert Petrovici, lector univ. în cadrul Facultăţii de Sociologie a UBB.

Primul efect vizibil - traficul

Zeci de mii de oameni vin zilnic spre Cluj-Napoca spre locul de muncă, participarea la traficul infernal fiind deja un mod obişnuit în care îşi încep ziua.


“Efectele sunt un dezastru, pe care nu-l vedem încă destul de grav, toate sunt cuplate cu un trafic incredibil de mare. Toate acestea  generează un trafic absolut fantastic, colegii de la Geografie, care au făcut numărătoarea spun că în oraş, dimineaţa, intră 13.000 de maşini şi pleacă seara 9.000. În Apahida avem un trend similar, 8.000 de maşini”, conchide Petrovici.