Economie
Amendă de 5.000 lei pentru promoţii mincinoase
Un magazin din Cluj-Napoca îşi ademenea clienţii cu campanii de reduceri mincinoase, atenţionează conducerea Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Cluj.
Mircea Radu, comisarul şef al instituţiei, precizează că magazinul a fost amendat cu 5.000 lei pentru o campanie de reducere în cuantum de 24%, reducerile reale reprezentând de fapt doar 20% din preţul vechi practicat înaintea reducerii. “De asemenea, s-a constatat afişarea de postere în incinta magazinelor, precum şi informaţii înscrise în cataloage proprii privind reduceri de preţuri la o întreagă gamă de produse, aparţinând aceleiaşi mărci, iar la momentul cumpărării, consumatorii constatau că nu toate produsele menţionate beneficiază de reducere de preţ”, a explicat Mircea Radu. Inspectorii CJPC Cluj au verificat în total 16 operatori economici cu privire la vânzările promoţionale, fiind aplicate 15 sancţiuni contravenţionale, din care 10 amenzi în valoare de 16.000 lei şi cinci avertismente. Printre problemele constatate se află neindicarea preţului iniţial al produsului, ci doar a procentului de reducere şi a preţului final şi neindicarea perioadei de desfăşurare a promoţiilor.