monitorulcj.ro Menu
Economie

Micii antreprenori ar putea primi 50.000 de lei, din mai, pentru promovare

Micile afaceri ar putea beneficia de 50.000 de lei, de la stat, din luna mai, pentru crearea indentității vizuale și participarea la târguri internaționale, a declarat, marți, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, Alexandru Petrescu.

Micii afaceristi isi vor putea promova afaceriel cu bani de la stat

"Programul de internaționalizare este un program pe care l-am găsit în minister și permite aplicantului să obțină până la 50.000 de lei pentru crearea indentității vizuale, participarea la târguri internaționale. Face parte din demersul de a încuraja micii antreprenori. Va începe din luna mai. Lucrăm la partea logistică să îl putem face implementabil. Este un program la care am ținut foarte mult și ajută mediul de afaceri, combinat cu un alt program pentru microindustrializare, unde aplicanții pot beneficia de granturi pentru a fi investite în echipamente. Dacă cele două converg, vom avea un nivel de productivitate mai ridicat. Trebuie convergent aduse mai multe elemente. Vorbim și despre zona educației, unde trebuie să creștem nivelul de pregătire al angajaților", a spus Petrescu, la o conferință dedicată problemelor cu care se confruntă producătorii români.