monitorulcj.ro Menu
Economie

ANALIZĂ. Euro s-a înțepenit la 4,52 lei

În ultimele două săptămâni leul a ales o nouă direcție, cea de apreciere, după un martie în care euro a testat chiar și pragul de 4,57 lei.

Volumele de tranzacționare au fost mai reduse, tendință normală înainte de Sărbătorile de Paște, iar cererea de lei s-a menținut, investitorii străini fiind interesați de achiziția de titluri de stat românești.

Sub aceste auspicii favorabile, cursul euro a fluctuat între 4,5133, minimul ultimei luni și jumătate, și 4,5231, maxim atins la finalul perioadei, atunci când tranzacțiile s-au realizat între 4,521 și 4,529, cu închiderea la 4,523 lei.


Pe piețele internaționale, a doua zi după Sărbătorile de Paște, cotațiile raportului euro/leu fluctuau între 4,523 și 4,526, semn că în zilele următoare putem vedea euro tot în jurul pragului de 4,52 lei.

Se observă că euro s-a instalat în jurul pragului de 4,52 lei, însă primul tur al alegerilor prezidențiale din Franța ar putea afecta acest parcurs, în cazul în care Marine Le Pen și Jean-Luc Mélenchon, candidații de extremă-dreapta, respectiv extremă-stanga vor intra în cursa finală spre Élysée.


Revenind la piața obligatară locală, cererea se menține ridicată, ceea ce a permis Finanțelor să se împrumute cu 690 milioane lei pentru o scadență de cinci ani, profitând de cererea băncilor care s-a ridicat la aproape 1,65 miliarde lei. Randamentul mediu la care au fost plasate obligațiunile a scăzut de la 3%, la precedenta licitație, la 2,77%.

Cursul dolarului american a scăzut la 4,2677 la 4,2454, la finalul perioadei media fiind stablită la 4,2576 lei, într-o ședință în care cotațiile au fluctuat între 4,255 și 4,264 lei.


Media monedei elvețiene, care s-a tranzacționat pe piețele internaționale între 1,066 și 1,07 franci/euro, a crescut de la 4,2267 la 4,2377 lei.

Perechea euro/dolar a fluctuat între 1,057 și 1,0678 dolari, pentru ca în 17 aprilie să se tranzacționeze pe piețele internaționale între 1,0603 și 1,0651 dolari.


Deprecierea monedei americane a fost provocată de președintele Trump care a declarat cotidianului Wall Street Journal că pentru a susţine economia, ar prefera ca Rezerva Federală să lase dobânzile la un nivel scăzut pentru mai mult timp, ceea ce ar frâna aprecierea dolarului.

Însă este de așteptat ca Fed să înăsprească politica sa monetară, în condițiile în care rata inflației din SUA s-a menținut peste 2%.


Aversiunea ridicată față de risc, provocată de situația încordată dintre SUA și Siria, respectiv Coreea de Nord dar și rezultatul incert al primului tur al alegerilor prezidențiale din Franța, a avut ca efect creșterea prețului unciei de aur, în piața specializată londoneză, la aproape 1.300 dolari.

Analiza cuprinde perioada 10 – 17 aprilie​ (Radu Georgescu)

Etichete: curs valutar dolar euro