monitorulcj.ro Menu
Economie

Compania românească CORAL IMPEX premiată cu THE BIZZ 2017 pentru excelență în afaceri (P)

Compania românească de deratizare și dezinsecție CORAL IMPEX, a fost premiată de Confederația Mondială a Întreprinderilor (WORLDCOB) cu unul dintre cele mai importante premii de afaceri din lume: "The BIZZ 2017".

Această distincție deosebită i-a fost acordată companiei Coral Impex în data de 3 mai, 2017 în cadrul unei ceremonii oficiale organizată la Hotel Intercontinental, București.

În edițiile anterioare, ceremoniile de premiere The BIZZ au avut loc în orașe precum Houston, New York, Punta Cana, Panama, Cusco, Roma, Mumbai, Orlando, Barcelona, ​​Miami, Bahamas, Doha, Abu Dhabi, Atena, Las Vegas, Muscat, Washington și Monaco.


WORLDCOB este o organizație din Houston, SUA, care promovează dezvoltarea și creșterea a peste 3.000 companii din peste 120 de țări și recunoaște și stimulează creșterea companiilor și a oamenilor de afaceri, precum și promovarea responsabilității sociale a întreprinderilor. Toate acestea sunt realizate prin The BIZZ, un premiu care recunoaște excelența în afaceri. Prin acest triumf, Coral Impex a devenit membru de elită al WORLDCOB, alături de numeroase alte companii de succes, din Qatar, Bahrein, Emiratele Arabe Unite, Turcia, Oman, Arabia Saudita, Liban, România și altele.

„Dedic acest premiu tuturor angajaților companiei, care au înțeles că succesul nu se poate obține decât prin muncă asiduă și eforturi continue” a declarat Alexandru Badea, directorul general și unicul acționar al companiei Coral Impex.


Coral Impex este o companie cu capital 100% românesc, specializată în prestarea serviciilor profesionale de deratizare, dezinsecție, dezinfecție și tratamente fitosanitare. Cu un efectiv de peste 250 angajați și puncte de lucru în 11 mari orașe ale țării, Coral Impex a ocupat locul 1 pe țară între firmele cu același profil de activitate într-un clasament realizat în 2016 de Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (funcție de cifra de afaceri).  De-alungul existenței sale de peste 20 de ani, Coral Impex a reprezentat cu mândrie România în cadrul a numeroase festivități internaționale de premiere a excelenței în afaceri, organizate în țări precum: SUA, Franța, Germania, Marea Britanie, Emiratele Arabe Unite, Elveția, Turcia s.a.