monitorulcj.ro Menu
Economie

Euro sare din nou la 4,56

În ciuda creșterii cu 5,2% a PIB în primul trimestru, a menținerii inflației la cele mai mici cote din Uniunea Europeană și a unei cereri solide de titluri de stat, ceea ce inseamnă intrări mai mari de valută, leul nu reușește să țină pasul cu celelalte monede din regiune, care s-au întărit față de euro în ultime zile.

Euro sare din nou la 4,56

În spatele acestei evoluții stau neîncrederea analiștilor în creșterea neașteptată a economiei, ei considerând că menținerea unui consum atât de ridicat nu este sănătos, dar și declarațiilor recente ale guvernatorului Mugur Isărescu care a reiterat ideea că nu există spațiu pentru aprecierea leului.

Cursul monedei europene a urcat ieri de la 4,5476 la 4,5539 lei, într-o ședință în care cotațiile au sărit de la 4,549, la deschidere, până la 4,559. Tranzacțiile de la ora 14:00 se realizau la 4,557 – 4,56 lei.


Dolarul a continuat să se deprecieze în fața principalelor valute, iar cursul acestuia a coborât de 4,1170 la 4,1039 lei, nou minim al ultimelor aproape șase luni și jumătate. Cotațiile din piață fluctuau între 4,092 și 4,109 lei.

Moneda elvețiană se aprecia ușor, la 1,091 – 1,093 franci/euro, după testarea de zilele trecute a pragului de 1,10. Astfel, cursul a crescut de la 4,1540 la 4,1712 lei.


În regiune, moneda poloneză reușea să se aprecieze față de euro până la 4,151 dar revenea apoi spre maximul zilei de 4,198 zloți. Monedă maghiară se deprecia ușor, la 309 – 310,4 forinți.

Perechea euro/dolar creștea la 1,108 – 1,1122 dolari, valori care nu au mai fost atinse din noiembrie trecut.


Aprecierea euro se datora gafelor făcute de președintele Trump, precum destituirea directorului FBI sau dezvăluirea unor informații sensibile făcute unor oficiali ruși, care au redus semnificativ încrederea investitorilor în promisiunile de relansare a economiei americane, ceea ce ar putea determina Rezerva Federală să amâne procesul de majorare a dobânzii sale de politică monetară.

Pe de altă parte, moneda unică a beneficiat și de scăderea riscurilor politice din zona euro.


Renunţarea la plasamentele în dolari a readus preţul aurului pe creştere, care a urcat la fixingul de ieri dimineață de la Londra la 1.245 de la 1.220 dolari în urmă cu circa o săptămână.

Sunt folosite date și informații disponibile până la oră 14:00​

Etichete: analiza euro