monitorulcj.ro Menu
Economie

Euro atinge un maxim al ultimilor patru ani și jumătate

Chiar dacă economia românească duduie, faptul că ea se bizuie mai mult pe consum, care la rândul său este stimulat de politica fiscală și salarială a guvernului PSD-ALDE, a redus semnificativ încrederea investitorilor în leu.

De altfel, aceștia au fost „stimulați" și de observațiile guvernatorului Mugus Isărescu, care consideră că nu există prea mult spațiu de apreciere pentru leu.

La aceasta se adaugă nemulțumirile de pe piețele internaționale referitoare la prestația președintelui Donald Trump. Reformele economice promise în campania electorală sunt aproape inexistente iar numărul gafelor politice se înmulțește aproape zilnic. De altfel, celebrele case de pariuri din Marea Britanie îi dau președintelui american doar 45% șanse de a rămâne în funcție.


Finanțele s-au împrumutat ieri cu 500 milioane lei pentru o scadență de 3 ani, la un randament mediu de 1,86% pe an, în scădere față de ultima licitație din aceeași emisiune, în timp ce cererea băncilor a fost de 1,84 miliarde lei.

Un astfel de succes echivalează de obicei cu o apreciere a leului. Nu a fost cazul și ieri, când cursul a crescut de la 4,5539 la 4,5729 lei, nivel maxim începând cu data de 24 octombrie 2012.


Euro a depășit pragul de 4,56 lei încă de miercuri după amiază iar tranzacțiile de ieri s-au realizat între 4,566 și 4,577 lei, cu cotații la ora 14:00 de 4,568 – 4,571 lei.

Reamintim ca euro a depășit în urmă cu cinci ani pragul de 4,6 lei, dar apoi s-a cantonat în culoarul 4,35 – 4,55 lei.


După scăderea de miercuri la 4,1039 lei, nivel minim începând cu noiembrie trecut, cursul dolarului a urcat la 4,1140 lei, în timp ce acesta a fluctuat între 4,08 și 4,119 lei.

Neîncrederea în dolar a provocat creșterea cererii de monedă elvețiană care s-a apreciat la 1,088 – 1,093 franci/euro, astfel că media ei a urcat de la 4,1712 la 4,1971 lei.


Pe piețele internaționale perechea euro/dolar continuă să crească, atingând un maxim de 1,1172 dolari, nivel care nu mai fost atins din noiembrie.

Reamintim că la începutul lui ianuarie, când încrederea în Donald Trump a atins un vârf, dolarul s-a apreciat față de euro la un maxim al ultimilor 14 ani.


Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

Radu Georgescu​