monitorulcj.ro Menu
Economie

Lactatele Torockoi, la îndemâna iubitorilor de produse naturale (P)

Ocrotită de Piatra Secuiului, care, spune legenda, obligă până și soarele să răsară de două ori, Fabrica Torockoi transformă zilnic 13.000 de litri de lapte în inconfundabilele Lactate Torockoi.

La 20 de ani de activitate pe piață, brandul Torockoi, născut în Munții Trascăului, își distribuie produsele în întreaga Transilvanie, București și se bucură de succes și în afara țării.

            Odată cu creșterea investițiilor, dar și a apetitului consumatorilor pentru produse naturale, a fost extinsă și aria de distribuție a lactatelor Torockoi. Prin intermediul magazinelor partenere, brandul Torockoi e ușor de găsit, în zeci de locații din orașele transilvănene și București. De data mai recentă este și ieșirea pe piața din Ungaria, un succes care deschide porțile spre restul Europei: în lunile mai și iunie, produsele Torockoi au fost  prezente la târguri culinare din Marea Britanie și Ucraina.


            “Ne-am concentrat, în primul trimestru al acestui an, pe extinderea rețelei punctelor de prezență Torockoi în județele Cluj, Timiș și Sibiu. Avem reacții foarte bune din piață, clienții noștri beneficiind acum de locații la îndemână, pentru a achiziționa produsele noastre. Ne dorim, ca până la sfârșitul anului, să continuăm să creștem prezența noastră pe piața din Transilvania și Ungaria, ne-a spus dl. Szakacs Nimrod, proprietarul afacerii.

            30 de oameni muncesc în prezent în fabrica din Colțești, Alba, unde se produce o varietate largă de produse lactate: brânzeturi maturate, cașcaval, telemea, smântână, brânză burduf, brânză proaspătă de vacă sau topită cu smântână. Toate produsele sunt 100% naturale, aprovizionarea cu materie primă realizându-se de la fermele din apropiere, autorizate conform standardelor europene. “Sprijinim micii fermieri cu cunoștințe și echipamente, care să ne ofere siguranța ca laptele spectaculos din munte ajunge în fabrica Torockoi în condiții de maximă siguranță alimentară”, a adăugat dl. Szacacs.


            Inovând constant în ceea ce privește produsele, Torockoi e un brand cunoscut mai ales pentru brânzeturile maturate, surprinzătoare prin calitatea lor ce aduce aminte de brandurile renumite, cu tradiție, din vestul Europei. Linia de maturate cu condimente este una dintre preferatele consumatorilor, care savurează aroma busuiocului, nucilor, piperului roșu, a chimenului sau, mai nou, gustul de chilli în brânzeturile Torockoi.

            O investiție de 2.5 milioane de euro, susținută din fonduri europene și proprii, fabrica Torockoi este dotată în întregime cu echipamente elvețiene Kalt. Tot de inspirație elvețiană sunt și rețetele lactatelor, întregul lanț de producție fiind monitorizat de un sistem computerizat, care asigură atât calitatea superioară a produselor, cât și eficiența procesului. În acest fel, folosind o cantitate mai mică de materie primă, se asigură o producție superioară, cantitativ și calitativ.


            “Continuăm să creștem organic, într-un ritm sănătos, susținut de investiţiile permanente în echipamente moderne, care să asigure aceleași standarde înalte ale produselor noastre. Creșterea constantă a bazei noastre de clienți ne face și mai responsabili: ne dorim să-i reobișnuim să mănânce sănătos, consumând produse în care nu punem nimic în afară de ce ne-a oferit natura.”, a mai spus  dl. Szacacs Nimrod.

www.torockoi.ro
www.facebook.com/produselactateTorockoi/

Puncte de prezență în Cluj: www.tinyurl.com/torockoi-cluj
Puncte de prezență în Sibiu: www.tinyurl.com/torockoi-sibiu
Puncte de prezență în Timișoara: www.tinyurl.com/torockoi-timisoara