monitorulcj.ro Menu
Economie

Cum să mărești durata de viață a unei anvelope (P)

Anvelopa este singurul și cel mai important contact pe care mașina îl are cu carosabilul. Prin urmare, un set de anvelope potrivit poate mări, menține sau scădea performanțele și mai ales, siguranța mașinii.

De aceea este foarte important să alegeți un set de anvelope potrivit pentru mașina dvs și stilul de condus pe care îl aveți, care să vă ofere performanța de care aveți nevoie. Odată ce alegeți un set de anvelope adecvat, este important să puteți să-l utilizați cât mai optim și pe o durată de timp sau un kilometraj cât mai mare.

Limita de uzură acceptată legal este în prezent de 1,6 mm din profunzimea suprafeței de rulare, însă mulți șoferi aleg să le schimbe înainte de această limită. Durata de viață a unei anvelope este preconizată de către constructori la 8-10 ani, însă această durată depinde foarte mult de numărul de km parcurși, de stilul de condus, precum și de mediul în care mașina rulează sau este parcată. Acest aspect este valabil indiferent că vorbim de anvelope vară, anvelope iarna sau anvelope all season. Cumpărarea unui set de anvelope este un efort financiar relativ important, iar efectele asupra mediului a unei anvelope care nu este exploatată la maxim sunt majore. Prin urmare, vă oferim o serie de sfaturi care pot mări durata de viață a unei anvelope:


Stocarea lor corespunzătoare

Stocarea anvelopelor în timpul sezonului în care nu le folosiți este crucială pentru o durată de folosire îndelungată. Se recomandă un loc ferit de razele soarelui, la o temperatură constantă și ferit de umezeală. Este foarte important ca anvelopele să nu intre în contact cu apa, lichide imflamabile sau alte substanțe chimice ce pot deteriora integritatea cauciucului și a compușilor săi.


Permutarea între axe

După un număr de km, este recomandat să fie schimbate anvelopele între stânga și dreapta și între axele de tracțiune. Este important la o mașină cu tracțiune integrală, ca anvelopele să aibă aceeași înălțime a benzii de rulare și același profil, atât stânga și dreapta cât și față-spate. Mașinile cu tracțiune față sau spate, pot avea profile diferite între axe.


Respectarea indicelui de greutate

Indicele de greutate reprezintă numărul de kg pe care o anvelopă îl poate susține. Nerespectarea acestui indice poate duce la apariția de gâlme, stratul de sârmă din interior neputând face fața și fisurându-se. În cazuri de încărcare extremă, se pot produce chiar și explozii. Acest risc nu este de neglijat.


Respectarea indicelui de viteză

Indicele de viteză reprezintă numărul maxim de km/h cu care acea anvelopă poate rula în siguranță. Dacă indicele de viteză acceptat este de 190 km/h și circulați pe autostradă cu 200 km/h, de exemplu, riscați ca anvelopa să sufere deformări și o uzură prematură care pot scădea durata de viață considerabil.


Un stil de condus preventiv

O cantitate importantă de cauciuc se poate pierde dacă se obișnuiește frânarea sau accelerarea bruscă. Este recomandat un stil de condus preventiv, care să maximizeze durata de viață a anvelopei. Avantajele frânării din timp nu se aplică doar anvelopelor, acest obicei maximizând și durata de viață a sistemului de frânare și a întregului ansamblu de transmisie care nu este suprasolocitat la fel de des.

Dacă se respectă aceste indicații, durata de viață a unui set de anvelope poate fi mult prelungită până la durata maximă. Sfaturile au fost oferite de către AnveloSHOP, lider de peste 10 ani în domeniul comercializării de anvelope ieftine. Livrare gratuită din stoc în 24/48H oriunde în țară și garanție 2 ani pentru toate profilele de pe stoc.