Economie
Bursa a închis în coborâre cu 1,4%
Bursa de la Bucureşti a închis în scădere cu 1,4%, în linie cu marile burse europene, din cauza temerilor privind situaţia economică globală, după datele sub aşteptări publicate în SUA privind industria prelucrătoare şi îngrijorări referitoare la extinderea crizei datoriilor în zona euro.
Majoritatea acţiunilor au debutat la preţuri în scădere, iar ulterior şi-au accentuat declinul, investitorii reacţionând la mişcările similare consemnate de marile pieţe europene.
Lichiditatea de pe segmentul de acţiuni, de 19,4 milioane lei (4,6 milioane euro), este cu 43% sub cea de la finalul sesiunii precedente, de 34,2 milioane lei (8 milioane euro).
Ultimele tranzacţii cu cele mai lichide zece titluri, analizate de indicele BET, s-au încheiat la preţuri în coborâre medie de 1,59%, iar acţiunile companiilor din sectorul energetic au dus indicele BET-NG cu 1,4% sub referinţă.
În acelaşi timp, indicele BET-FI, care reflectă evoluţia acţiunilor celor cinci SIF-uri şi a titlurilor Fondului Proprietatea (FP), a scăzut cu 1,76%. Totodată, indicele extins al bursei, BET-XT, al primelor 25 de acţiuni în funcţie de lichiditate, afişa o corecţie de 1,69%.
Cele mai lichide au rămas acţiunile FP, cu un rulaj de 9,83 milioane lei. Ultimul transfer din piaţă s-a încheiat la un preţ de 0,511 lei, cu 0,78% sub referinţă.
Rulaje de peste un milion de lei au mai înregistrat acţiunile SIF Oltenia (SIF5) - 1,77 milioane lei, OMV Petrom (SNP) - 1,36 milioane lei şi respectiv, Erste Bank (EBS) - 1,13 milioane lei.