monitorulcj.ro Menu
Economie

BearingPoint România sărbătorește 10 ani de existenţă şi anunţă planuri mari de creştere (P)

Odată cu sărbătorirea celor 10 ani de existență, BearingPoint Romania anunță creșterea numărului de angajați la 1000 în urmatorii ani și concentrarea eforturilor asupra inovaţiei şi a investiției în dezvoltarea echipelor

BearingPoint România, parte a firmei de consultanță în management și tehnologie BearingPoint, și-a sărbătorit aniversarea de 10 ani, aducând împreună toate echipele din București, Sibiu și Timișoara la malul Mării Negre, în Constanța. Cu această ocazie a dezvăluit planurile mari de creştere pentru următorii 5 ani.

De la implementări SAP la extinderea domeniilor de activitate


BearingPoint România și-a început activitatea în urmă cu zece ani, având ca punct central al activității sale implementarea de soluţii SAP în departamente de logistică şi în lanțuri de aprovizionare, precum și în sectorul de vânzări și distribuție și în domeniul financiar, pentru clienți din străinătate. Pe măsură ce rolul tehnologiei a devenit din ce în ce mai semnificativ la nivel mondial, BearingPoint România și-a lărgit orizontul profesional, nu doar cu privre la gama de activități prestate pentru clienți și parteneri, ci și din punct de vedere al dezvoltării profesionale a angajaților odată cu evoluția sa în domeniul inovației. Firma de consultanță în management și tehnologie s-a bucurat de nenumărate realizări în timpul celor zece ani de activitate și a ajutat nenumărate companii și o mulțime de oameni să-și atingă ptențialul maxim.

Diversitate, inovaţie şi consultanţi specializaţi


În România, compania recrutează consultanți specializaţi, atât în tehnologiile tradiționale (JAVA, C#, JavaScript), cât și în tehnologii inovative, pentru IoT, dezvoltarea aplicațiilor hibride, cloud, baze de date in-memory etc., şi intenţionează să atingă un număr de aproximativ 550 de angajați până la finele anului  2017.