monitorulcj.ro Menu
Economie

Propunere pentru reducerea zgomotului la Aeroportul Cluj: mutarea zborurilor de noapte pe timpul zilei

În 2017, reprezentanţii Aeroportului Internaţional Cluj estimează 23.000 de aterizări şi decolări, iar numărul acestora se va dubla până în 2022. Autorităţile lucrează la un plan pentru reducerea zgomotului şi implicit a poluării fonice pentru ca populaţia Clujului să fie cât mai puţin afectată de această creştere a traficului aerian.

Aeroportul Internaţional „Avram Iancu” Cluj-Napoca îşi face planurile în perspectiva creşterii considerabile a traficului aerian în următorii ani, iar pentru aceasta trebuie să aibă în calcul şi problemele generate de zgomotul aeroportuar.

În acest an, reprezentanţii instituţiei pregătesc un set de măsuri administrative, în special de organizare a traficului aerian, care să permită reducerea sau limitarea numărului de persoane expuse la zgomot, având în vedere că Aeroportul Internaţional Avram Iancu este amplasat la 9 kilometri est faţă de municipiul Cluj-Napoca.


Prognoze de trafic în 2017

În 2014, pe Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca au fost efectuate un număr de 13.335 de mişcări aeronave (aterizări plus decolări).

Un an mai târziu, în 2015, s-a înregistrat o creştere a numărului de mişcări aeronave cu circa 17,5%. Astfel, conform datelor furnizate de către dispeceratul operaţional al aeroportului, în anul 2015, pe Aeroportul Cluj a fost înregistrat un număr de circa 15.668 mişcări aeronave.


În anul 2016 a fost, de asemenea, o creştere a numărului de mişcări aeronave cu 15,7%. Pe Aeroportul Internaţional Cluj a fost înregistrat un număr de 18.128 mişcări aeronave.

În ceea ce priveşte previziunea de trafic aerian, direcţia comercială a Aeroportului Internaţional Cluj estimează în 2017 o creştere semnificativă faţă de 2016 a numărului de mişcări ale aeronavelor pe/de pe aeroport, numărul estimat fiind de circa 23.000 de aterizări şi decolări.


Potrivit reprezentanţilor Aeroportului Cluj, dacă în 2017 sunt prevăzute 23.000 de aterizări şi decolări, până în anul 2022 numărul acestora se va dubla ajungând la 40.000, o creştere procentuală faţă de 2017 de 73,9%.

Potrivit legii, valorile limită pentru nivelul de zgomot pe timpul nopţii şi în timpul zilei sunt de 60 de decibeli, respectiv 70 de decibeli.


Planul pentru reducerea zgomotului

Reprezentanţii aeroportului au comandat un plan de acţiune pentru prevenirea şi reducerea zgomotelor aeroportuare, iar experţii au concluzionat că “nu au existat cazuri de persoane expuse la zgomot la valori mai mari de 65 de decibeli pe timpul zilei”.

Mai mult decât atât, deşi în anul 2017 este prognozată o creştere cu circa 20% a numărului de aterizări şi decolări, „numărul de persoane afectate ale indicatorului de zgomot pe timpul nopţii ce depăşeşc valoarea maximă permisă de 60 de decibeli şi valorea ţintă pe termen lung de 50 de decibeli este mai mic decât cel înregistrat în 2016”.


Experţii arată că în 2016 a crescut “semnificativ” procentul de utilizare pentru decolare a pistei care este orientată dinspre aeroport spre oraş -  74,6% în 2016 faţă de 34,9% în 2014, iar în ceea ce priveşte aterizările pe pista orientată dinspre oraş spre aeroport acestea au suferit o scădere – 7,5% în 2016 faţă de 13% în 2014.

“Datele comparative sunt de natură a demonstra importanţa modului de utilizare al direcţiilor de aterizare/decolare asupra numărului de persoane expuse la zgomotul generat de funcţionarea aeroportului. Se recomandă ca pe cât posibil programarea mişcărilor pe Aeroportul Cluj să se facă utilizând pentru aterizare pista orientată dinspre aeroport spre oraş, iar pentru decolare pista orientată dinspre oraş spre aeroport. Din analiza hărţilor de zgomot generate conform predicţiilor de trafic pentru intervalul 2017-2022 va exista un număr mare de persoane expuse la valorile indicatorului de zgomot pe timpul nopţii ce depăşesc valoarea limită de 60 de decibeli”, se arată în planul întocmit de o firmă de consultanţă şi proiectare acustică.

Se pot muta toate zborurile de noapte pe timpul zilei?

Experţii propun stabilirea unor “procente mai mici de utilizare a traseelor de zbor ce survolează municipiul Cluj-Napoca şi stabilirea unui număr maxim de mişcări de aeronave pe timp de noapte”.

“În continuare, pe cât va fi tehnic posibil, se vor căuta soluţii de a fi programate cât mai puţine curse pe Aeroportul Cluj pe timpul nopţii şi menţinerea la minimum a numărului de zboruri efectuate pe timp de noapte prin programarea noilor curse pe cât posibil în afara intervalului de noapte (23.00-07.00)”, se arată în documentul citat.

În planul de acţiune se precizează şi faptul că prin modificarea traseelor de aterizare şi decolare şi prin reducerea numărului de zboruri operate pe timp de noapte se va ajunge “la o creştere a costurilor de operare pentru companiile aeriene existând posibilitatea ca aceste companii să reducă numărul de curse operate pe Aeroportul Cluj fie prin renunţarea la anumite destinaţii, fie prin reducerea frecvenţei zborurilor”.

Reprezentanţii Aeroportului Internaţional Cluj spun că poluarea fonică a aeronavelor este mai mică decât poluarea traficului feroviar şi rutier, iar propunerile experţilor sunt privite doar ca şi recomandări.

“Toate zborurile de noapte sunt greu să se mute în timpul zile şi este dificil în măsura în care se poate. Vorbim doar de o recomandare. Din rezultatele studiului rezultă că poluarea fonică a aeronavelor este conform standardului european, de asemenea, poluarea fonică este mai mică decât poluarea fonică ce se datorează traficului feroviar. Poluarea fonică cea mai mare în Cluj este din cauza traficului rutier. Pe locul doi este traficul feroviar, pe locul trei este traficul aerian. De asemenea, noile aeronave care, treptat, intră în folosinţă sunt mult mai silenţioase şi mult mai puţin zgomotoase. Odată cu extinderea pistei spre Apahida cu încă 1.200 de metri, oraşul va fi mult mai puţin afectat de zgomot”,  a declarat pentru Monitorul de Cluj David Ciceo, directorul Aeroportului Cluj.

Cât despre mutarea zborurilor de noapte pe timpul zilei, Ciceo precizează: “Dorim să mutăm zborurile, discutăm cu companii aeriene, dar nu o să putem integral din motive operaţionale. Toate companiile aeriene doresc să folosească cât mai mult aeronavele şi sunt cerinţe şi de la pasageri în diverse ore. Ar fi un inconvenient şi pentru pasageri dacă s-ar muta toate aeronavele pe timpul zilei. Dar, după cum spuneam, ne încadrăm în standarde, noile tipuri de aeronave sunt mult mai puţin zgomotoase. De exemplu, aeronavele comandate de Wizz Air, Blue Air vor fi mult mai puţin zgomotoase”, a mai spus Ciceo.