Economie
Evaziunea şi sărăcia, "evaporă" alcoolul
“Comerţul fiscalizat de băuturi spirtoase a ajuns în pragul falimentului!” – susţin reprezentanţii Garant, subliniind apăsat cuvântul “fiscalizat”.
Zeci de firme producătoare de băutiri spirtoase au lucrat anul trecut la jumătate din capacitate din cauza creşterii evaziunii fiscale coroborată cu o scădere a consumului de la 8,5 litri pe cap de locuitor în 2008 la 5 litri anul trecut, toate pe fondul crizei economice, susţin şefii Patronatului din industria alcoolului Garant.
Creşterea evaziunii fiscale este confirmată şi de Alexandru Dascăl, director Prodvinalco, care a declarat pentru monitorul că “în ultimii doi ani evaziunea fiscală a crescut, consumul orientându-se spre preţuri mici practicate de evazionşti deoarece aceştia nu trebuie să deconteze statului acciza”.
Taxa plătită pe teritoriul ţării noastre în domeniul băuturilor alcoolice este de 750 de euro pe hectolitrul de alcool pur, care înseamnă 7,5 euro pe litrul de alcool pur. “Din preţul unei sticle de băutură spirtoasă, 80% reprezintă impozite şi taxe”, a precizat Romulus Dascălu, preşedinte al patronatului Garant.
Care e situaţia la Cluj?
Prodvinalco, cel mai mare producător de băuturi alcoolice spirtoase din regiune, nu se confruntă cu probleme, înregistrând o uşoară creştere faţă de piaţă conform directorului societăţii.
“Pe piaţa Clujului nu prea se găseşte marfă contrafăcută datorită procentului mare deţinut pe segmentul economic de Prodvinalco, aproximativ 80-90”, a precizat pentru monitorul Mureşan Alexandru reprezentant Dalex Impex, distribuitor de băuturi la nivelul judeţului. El a mai menţionat că piaţa clujeană de băuturi spirtoase a scăzut cu aproximativ 30% faţă de anul trecut.
Statul, complice la evaziunea fiscală?
GARANT acuză mai multe instituţii ale statului de complicitate la evaziune fiscală în domeniul băuturilor spirtoase. Patronatul a sesizat DNA în legătură cu aceste activităţi şi susţine că urmare a practicilor ilegale comerţul fiscalizat a ajuns în pragul falimentului.
“Ne confruntăm cu o problemă majoră. Dacă până acum vorbeam despre «băieţii deştepţi din energie», acum vorbim şi despre cei din domeniul alcoolului. Există firme înregistrate în Panama sau Antilele Olandeze care vând vodkă la preţul de 5-6 lei litrul în magazine, când numai acciza este 6 lei”, a declarat ieri, într-o conferinţă de presă, Romulus Dascălu, preşedinte al patronatului Garant din industria alcoolului. El a adăugat că firmele respective, deţinute de un grup de investitori români, practică preţuri “de ruinare”, cu ştirea – susţine el – unor instituţii precum ANAF şi DIICOT.
“Eu acuz oficial DIICOT, care anchetează de şapte ani aceste firme şi nu finalizează anchetele. Acest fenomen se dezvoltă cu protecţie din partea instituţiilor statului. Am dat în judecată statul român pentru că întreţine evaziunea”, a spus Dascălu. El a dat ca exemplu firme care au cumulat datorii de 250 de milioane de euro la bugetul de stat şi nu sunt “deranjate” de autorităţi.
“Este o protecţie atât politică, cât şi din partea instituţiilor statului. ANV, dacă nu sunt complici, măcar ştiu de fenomen. Garda Financiară nu îşi face treaba şi închide ochii. Noi am înştiinţat DNA despre complicitatea statului la acest fenomen”, a mai afirmat Dascălu.
Protest al sindicaliştilor din agricultură
Sindicaliştii din agricultură vor protesta, în septembrie, în faţa sediilor Guvernului şi Parlamentului faţă de evaziunea fiscală din sectorul băuturilor alcoolice, a declarat, tot ieri, preşedintele federaţiei Agrostar, Ştefan Nicolae.
“Agrostar, prin cele zece federaţii ale sale, va protesta faţă de evaziunea din domeniul alcoolului prin acţiuni în stradă şi va face expoziţii cu băuturi falsificate la poarta Guvernului şi a Parlamentului”, a spus Ştefan. El a adăugat că acţiunile de stradă vor avea loc chiar dacă în septembrie va începe campania agricolă de toamnă. “Avem datoria să ne apărăm locurile de muncă”, a mai spus Ştefan.
Disponibilizări în 2010: 7.000!
Peste 7.000 de persoane din industria băuturilor alcoolice şi-au pierdut locurile de muncă anul trecut, potrivit datelor patronatului din industria băuturilor spirtoase.
“La Prodvinalco numărul angajaţilor a rămas constant în ultimii doi ani, deoarece s-au făcut restructurări de personal în 2006, 2007 şi 2008”, a declarat directorul Alexandru Dascăl.
Măsurile de austeritate aplicate de Guvern în 2010 au contribuit la contracţia dramatică a pieţei şi au condus la o polarizare puternică spre segmentul subeconomic de preţ, reprezentat în general de evazionişti, a mai spus Dascălu.