monitorulcj.ro Menu
Economie

Guvernul a trecut ca tancul peste orice proteste şi a adoptat „revoluţia fiscală“. 6 milioane de contracte de muncă, în aer

Opoziţia patronatelor şi a sindicatelor nu a înduplecat guvernul să renunţe sau să amâne modificările ample din Codul fiscal care vor schimba complet de la 1 ianuarie 2018 tabloul fiscal şi de muncă în România.

Guvernul a aprobat în pofida opoziţiei cvasigenerale, modificarea prin ordonanţă de urgenţă a Codului fiscal prin care contribuţiile sociale ale angajatorului sunt trecute în sarcina angajatului, impozitele la venituri şi contribuţiile sociale totale se reduc, dar şi contribuţia la Pilonul II de pensii.

Pentru angajatori însă a fost introdus un impozit nou de 2,25% pe fondul de salarii, pentru cazurile în care compania ar intra în insolvenţă (impozit care în prezent este de 0,25%), ceea ce poate fi un motiv ca firmele să nu majoreze salariile brute ale angajaţilor astfel încât salariile nete ale acestora să nu aibă de suferit după transferul sarcinii fiscale de la angajator la angajat. Astfel 6 milioane de contracte de muncă sunt sub semnul întrebării de la 1 ianuarie 2018.


Şi-a asumat guvernul un risc, adoptând aceste măsuri în pofida opoziţiei generale?

„Un risc şi-a asumat, anume ca o implementare dificilă să-l oblige să revină asupra măsurilor. Cel mai probabil însă este o «fumigenă» - lumea să fie ocupată cu Codul fiscal, iar prin spate să treacă modificarea legilor justiţiei“, comentează economistul Dragoş Cabat, potrivit zf.ro.


Modificările produse în Codul fiscal sunt cele mai de impact de la introducerea cotei uni­ce de impozitare de 16%, în 2005, cu toate că guvernul a încercat să minimalizeze amploarea schimbărilor şi a susţinut că toate sunt în beneficiul şi al angajaţilor şi al angajatorilor, adică tocmai al principalilor contestarari ai schimbărilor.

Cursul leu / euro s-a depreciat ieri până la peste 4,6 lei pentru un euro, dar bursa a rămas pe plus, în ton cu evoluţia economiilor din regiune.


Modificările promovate ieri de premierul PSD Mihai Tudose elimină practic cota unică de impozitare pentru că, în condiţiile în care impozitul pe venituri este redus la 10% singura plată de 16% rămasă este impozitul pe profit plătit de companiile cu afaceri de peste un milion de euro.

Cel mai mult vor avea de suferit IT-iştii, spun specialiştii din sistem.


Câteva sute de oameni au protestat ieri la guvern faţă de modificările anunţate, iar premierul Mihai Tudose a aruncat vina pe multinaţionale şi bănci despre care a spus că au dat liber angajaţilor pentru a ieşi la protest.

Măsurile de forţă din ordonanţa de urgenţă de modificare a Codului fiscal


 - mutarea contribuţiilor sociale de la angajator la angajat (actualmente salariatul plăteşte statului16,5% din salariul brut, iar angajatorul 22,75%)

 - scăderea de la 16% la 10% a impozitului pe venituri (salarii, chirii, dobânzi etc);

 - reducerea cotei totale de contribuţii sociale de la 39,25% la 37,25 (35% angajatorul şi 2,25% angajatorul)

 - reducerea procentului de plată către Pilonul II de pensii de la 5,1% la 3,75%;

 - instituirea pentru companii a contribuţiei asigurătoare pentru muncă de 2,25% din fondul de salarii (aşa-numita taxă de solidaritate);

 - ridicarea plafonului pentru microîntreprinderi la un milion de euro.