monitorulcj.ro Menu
Economie

Gerovital a fost declarat cel mai cool brand de cosmetice din România (P)

Farmec, cel mai mare producător român de cosmetice, extinde palmaresul brandului Gerovital cu o nouă distincţie – „Cel mai cool brand de cosmetice al anului 2017”, obţinută în cadrul Galei Forbes 100 COOL Brands, datorită inovaţiei şi performanţei brandului, care a revoluţionat piaţa locală de cosmetice.

Gerovital a fost declarat cel mai cool brand de cosmetice din România

“Cu o tradiţie de jumătate de secol, Gerovital a devenit un reper al performanţei şi excelenţei în cosmetica românească, două valori care au marcat personalitatea brandului. Prin strategie şi viziune, am decis să oferim tradiţiei româneşti o nouă perspectivă de dezvoltare şi să creştem brandul Gerovital în spiritul generaţiei actuale, care este una dinamică, activă şi pragmatică. Suntem mândri că suntem percepuţi drept cel mai cool brand de cosmetice, poziţionare care reflectă atât atractivitatea şi calitatea produselor noastre, cât şi direcţia pe care am mizat în dezvoltarea brandului. Vom menţine acest reper al inovaţiei şi pentru fiecare nou proiect, fiecare gamă lansată, fiecare nevoie a consumatorilor, astfel încât să ne asigurăm că vom seta în continuare tendinţele din domeniu şi că ne vom face consumatorii, din toate generaţiile, să fie încântaţi de produsele noastre”, a declarat Mircea Turdean, Director General al companiei Farmec.  

Includerea Gerovital în clasamentul 100 COOL Brands, realizat de Forbes, certifică succesul brandului din ultimul an şi reputaţia consolidată de-a lungul timpului. Gerovital s-a evidenţiat printre alte 400 de mărci din piaţa locală, analizate în cadrul studiului. Cercetarea este rezultatul exprimării și analizei opiniei a 4 cult-searchers și 58 de trendsetters din baza de date a companiei de trend-hunting și analiză de tendințe ANTZ, partenerul tradițional al Forbes România în realizarea acestui proiect.


Gerovital a fost votat drept cel mai cool brand românesc de cosmetice din perspectiva activităţilor strategice şi de comunicare realizate în acest an şi, mai ales, a rezultatelor obţinute. Astfel, în 2017, brandul a fost dezvoltat cu 8 linii de produse, incluzând atât lansările de noi game , cât şi extinderile de linii.

Printre alte realizări notabile ale brandului se numără şi extinderea reţelei proprii de magazine de brand, în vederea oferirii de experinţe şi beneficii unice consumatorilor. Farmec este singurul producător local de cosmetice care şi-a dezvoltat sub umbrela brandului de produse, propria reţea de magazine de brand, care, după un an, a ajuns la 12 unităţi.


De la începutul anului 2017, brandului Gerovital i-au fost acordate o multitudine de premii şi distincţii, printre care „Cel mai bun produs nou”, obţinut în cadrul galei Premiilor Piaţa, “Superbrand 2017”, desemnat de Superbrands România şi “Produsul Anului 2017”, din cadrul galei anuale “Produsul Anului”.