monitorulcj.ro Menu
Economie

Leul a recuperat o parte din pierderi

Moneda națională a avut o evoluție apreciativă în perioada analizată, recuperând o parte din terenul pierdut în fața celei unice, care a atins în data de 21 noiembrie maximul istoric de 4,6551 lei.

Leul a recuperat o parte din pierderi

Tendința de întărire a leului față de euro, care s-a conturat pe piețele internaționale în perioada minivacanței prilejuite de Ziua Națională, s-a manifestat pe parcursul întregii perioade, media coborând de la 4,6344 la 4,6315 lei, la finalul ei, care reprezintă minimul ultimelor aproape patru săptămâni.

Transferurile din ultima ședință a intervalului s-au efectuat într-un culoar îngust, 4,628 – 4,635 lei, cu închiderea la 4,631 – 4,634 lei.


Cursul dolarului american a crescut de la 3,9053 la 3,9449 lei, pe fondul aprecierii acestuia față de euro, astfel că la sfârșitul perioadei cotațiile din piață au urcat la 3,931 – 3,95 lei.

Moneda elvețiană a avut un parcurs descendent pe piețele internaționale, de la 1,163 la 1,172 franci/euro, astfel că media ei a scăzut de la 3,9743 la 3,9560 lei, la sfârșitul perioadei, minim al ultimelor șase săptămâni.


Operațiunea de tip repo efectuată de BNR la începutul perioadei, prin care a împrumutat un grup de bănci comerciale cu aproape 8,7 miliarde lei, a avut ca efect temperarea creșterii indicilor ROBOR.

La sfârșitul intervalului, indicele ROBOR la trei luni, utilizat la calcularea dobânzilor la majoritatea creditelor în lei, a scăzut de la 2,18%, maximul ultimilor mai bine de trei ani, la 2,15%. În schimb, indicele la șase luni a stagnat la 2,31%, în timp ce valoarea celui la nouă luni a urcat la 2,34% iar cel la 12 luni s-a stabilizat la 2,37%.


Perechea euro/dolar a avut o evoluție descendentă, ea coborând de la 1,1940, la debutul intervalului, la 1,1730 dolari, la finalul acestuia, când piețele americane s-au închis la 1,1774 dolari.

Aprecierea dolarului s-a datorat mai multor factori. În primul rând se regăsește aprobarea de către Senatul SUA a proiectului de lege privind reforma fiscală, dorit de președintele american. La aceasta se adaugă datele pozitive venite din piața muncii americană, unde, conform Departamentului Muncii al SUA, au fost create în noiembrie 228.000 noi locuri de muncă, șomajul stagnând la nivelul de 4,1%, cel mai scăzut din ultimii aproape 17 ani.


Investitorii așteaptă acum ultima întâlnire din acest an a Comitetului de politică monetară al Rezervei Federale, unde ar urma să fie anunțată majorarea dobânzii-cheie cu un sfert de punct procentual. Decizia este aproape sigură, având în vedere că luna trecută câștigurile salariale medii pe oră au crescut cu 2,5% față de perioada similară din 2016, cu puțin peste inflație.

Analiza cuprinde perioada 4 – 8 decembrie​

Etichete: euro leu