monitorulcj.ro Menu
Economie

Euro nu a reacționat încă la explozia inflației

Încetinirea ritmului de creștere a indicilor ROBOR a adus o doză de calm și pentru leu, care a cunoscut ieri a opta ședința consecutivă în care cursul euro a început cu 4,63, ignorând astfel majorarea explozivă a prețurilor de consum din noiembrie.

INS a anunțat o creștere a inflaţiei anuale în noiembrie de 3,23%, cel mai înalt nivel din august 2013, după ce în octombrie majorarea a fost de 2,63%.

Această evoluție va crea presiune atât în piața monetară cât și în cea valutară, ceea ce echivalează cu o creştere a dobânzilor și cu deprecierea leului, pe fondul adâncirii deficitelor comercial şi de cont curent.


Raportul euro/leu nu a răspuns încă la aceste date noi, cursul coborând ieri de la 4,6362 la 4,6327 lei. Transferurile s-au efectuat ]n culoarul 4,63 – 4,636 lei, cotatiile de la ora 14:00 fiind de 4,632 – 4,635 lei.

Dolarul american și-a menținut tendința apreciativă, media lui urcând de la 3,9368 la 3,9431 lei, în timp ce cotațiile fluctuau între 3,937 și 3,949 lei.


Moneda elvețiană se tranzacționa pe piețele internaționale între 1,163 și 1,166 franci/euro, iar media a crescut de la 3,9746 la 3,9757 lei.

Pe segmentul monetar, indicele ROBOR la trei luni a scăzut de la 2,15 la 2,12% iar cel la șase luni la 2,30%, de la 2,31%. La rândul lor, indicii la 9 și 12 luni, au coborât ușor, la 2,33%, respectiv la 2,36%.


În regiune, moneda poloneză se deprecia ușor, la 4,206 – 4,218 zloți, iar cea maghiară stagna la 313,8 – 314,6 forinți.

Perechea euro/dolar se tranzacționa între 1,1730 și 1,1763 dolari. Investitorii așteptau deciziile de politică monetară ale Rezervei Federale americane, ale Băncii Angliei și ale BCE.


Analiștii anticipează din partea Fed, pentru 2018, alte trei majorări ale dobânzii, care ar trebui să ofere sprijin dolarului american.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00​

Etichete: euro inflatie