monitorulcj.ro Menu
Economie

Ședință mai însorită pentru leu

Reducerea aversiunii față de risc a permis monedelor de la marginea zonei euro să se aprecieze față de euro, tendință preluată și de leu.

Cursul monedei unice a coborât ușor, de la 4,6622 la 4,6620 lei, iar tranzacțiile s-au realizat într-un culoar îngust, 4,659 – 4,663 lei. Cotațiile de la ora14:00 erau de 4,661 – 4,664 lei.

Dolarul americana recuperat o parte din pierderile suferite iar media lui a urcat de la 3,7691 la 3,7715. Și cotațiile din piața locală au crescut la 3,764 – 3,774 lei, după scăderea de miercuri până la 3,756 lei.


Moneda elvețiană se aprecia ușor, la 1,168 – 1,17 franci/euro, așa că media ei a urcat de la3,9873 la 3,9890 lei.

Nivelul lichidității din piața monetară, unde circa două miliarde de lei nu își găsesc clienți pentru creditare, după ce dobânzile au crescut aproape de trei ori în ultima jumătate de an, se reflectă într-o ușoară scădere a indicilor ROBOR.


Ieri, indicele la trei luni a stagnat la 2,03%, la fel ca și cel la șase luni care s-a oprit la 2,36%. Indicele la nouă luni a scăzut la 2,39% iar cel la 12 luni s-a stabilizat la 2,50%.

Este posibil ca dobânzile să revină pe creștere în cazul în care la începutul lui aprilie BNR va decide să majoreze dobânda sa de politică monetară la 2,50%, în condițiile în care inflația va continua să se apropie de 5%.


Monedele din regiune se apreciau față de euro la 4,199 – 4,219zloți, respectiv 310,6 – 311,4 forinți.

Analiștii consideră că dolarul se va deprecia, urmare a politicilor comerciale ale Administrației de la Casa Albă dar și a încetinirii ritmului de creștere economică, după ce vânzările cu amănuntul din SUA s-au redus cu 0,1% în februarie.


Ieri, perechea euro/dolar se tranzacționa între 1,2338 și 1,2384 dolari.

Indicele compozit al bitcoin, calculat de Bloomberg, a scăzut pe piețele asiatice până la 7.666,34 dolari, dar a urcat după deschiderea celor europene la 8.215,50 dolari.


Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00​

Etichete: euro leu