monitorulcj.ro Menu
Economie

Euro testează creșterea la 4,67 lei

Leul nu a avut un parcurs liniștit în Săptămâna Patimilor, evoluția fiind marcată de afirmațiile guvernatorului BNR referitoare la creșterea inflației spre 5%.

La conferința de presă care a urmat ședinței de politică monetară a BNR, unde s-a decis menținerea dobânzii-cheie la 2,25%, contrar așteptărilor majorității analiștilor care anticipau o creștere, guvernatorul Mugur Isărescu a afirmat că inflaţia se va plafona în jurul valorii de 5% şi apoi va reveni spre 3,5%.

Răspunsul pieții a fost acela de depreciere a leului, chiar dacă la nivel regional se observa o tendință de apreciere.


Cursul euro a crescut de la 3,6584 la 3,6615 lei, maxim stabilit înainte de minivacanța de Paște, într-o ședință în care tranzacțiile s-au efectuat între 4,661 și 4,666 lei. În cele două zile în care piața locală a fost închisă, cotațiile de pe piețele internaționale au fluctuat în culoarul 4,661 – 4,667 lei.

Guvernatorul BNR a afirmat că nu s-a dorit aprecierea leului prin stimularea intrărilor de capital speculativ, care ar stopa majorarea inflației „cu preţul deterirorării balanţei comerciale. Nu acceptăm aşa ceva. Nu este o soluţie viabilă şi nu îi face bine ţării", a spus dl Isărescu. Acesta a precizat că, „avem un mesaj către pieţe: există un diferenţial de dobândă destul de consistent în favoarea leului. Cred că este acoperitor".


Semnalul dat de BNR că dorește sprijinirea exporturilor deschide porțile pentru deprecierea leului, care este văzut de majoritatea analizelor și prognozelor depășind pragul de 4,7 lei.

La casele de schimb valutar ale băncilor euro se vinde între 4,7 și 4,75 lei.


Cursul dolarului american a crescut de la 3,7746 la 3,7965 lei, pentru ca în data de 9 aprilie cotațiile să fluctueze între 3,894 și 3,817 lei.

Moneda elvețiană a scăzut pe piețele internaționale la 1,176 – 1,181 franci/euro, astfel că media a coborât de la 3,9625 la 3,9539 lei.


Chiar dacă în prezent există un exces de lichiditate, „ne putem aştepta la o creştere a ratelor ROBOR în viitorul apropiat", a precizat guvernatorul BNR. Acesta a atras atenția băncilor comercile că „pe orice date te-ai uita, ratele de dobândă la depozite sunt cu mult sub dobânda noastră cea mai mică".

La finalul perioadei, cel la trei luni, în funcţie de care se calculează costul la majoritatea creditelor în lei, a urcat la 2,10% iar cel la şase luni, folosit la calculul dobânzilor la creditele ipotecare, se plasa la 2,41%. Indicele la nouă luni se stabiliza la 2,47% iar cel la 12 luni la 2,52%.


Perechea euro/dolar a scăzut de la 1,2336 la 1,2216 dolari, odată cu creșterea optimismului privind stabilizarea relațiilor comerciale între SUA și China. Duminică, președintele Trump a spus, într-un tweet, că este convins că va fi găsit un „acord" cu China pentru a evita un „război comercial".

Valoarea indicelui compozit al bitcoin calculat de Bloomberg a crescut de la 6.600,81, în 6 aprilie la 7.109,44 dolari, la finalul perioadei.

Analiza cuprinde perioada 2 – 9 aprilie 2018

Etichete: dobanda euro paste