monitorulcj.ro Menu
Economie

Clujul, în topul judeţelor cu cele mai multe locuinţe achiziţionate prin Prima Casă

În topul judeţelor cu cele mai multe locuinţe achiziţionate prin program se situează zona Bucureşti - Ilfov (peste 3.500 de locuinţe), urmată de Braşov (circa 700 locuinţe) şi, la distanţă mică, Iaşi şi Cluj.

Fondul Naţional al Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) a acordat în primele cinci luni ale anului un număr de aproximativ 9.400 de garanţii şi promisiuni de garantare pentru Programul Prima Casă, din plafonul alocat pentru anul 2018, iar circa 700 de solicitări de garantare sunt în curs de acordare.

Plafonul distribuit la începutul anului, în cuantum de 1,92 miliarde lei, a fost utilizat în proporţie de 49,61%, reprezentând 954,39 milioane lei, se arată într-un comunicat al FNGCIMM, informează Agerpres.

Comparativ cu anul 2017, valoarea medie a garanţiilor acordate pentru creditele Prima Casă a înregistrat o creştere de 7%, de la 94.000 lei la 101.200 lei, iar ponderea imobilelor noi achiziţionate prin program a atins 60%.

"Lansat în 2009, Programul Prima Casă poate fi considerat unul dintre cele mai de succes programe guvernamentale, al cărui impact pozitiv poate fi regăsit atât în creşterea calităţii vieţii tinerilor - aproape 70% din beneficiarii programului sunt tineri cu vârste între 25 şi 35 de ani, iar 12% au mai puţin de 25 de ani, cât şi în susţinerea dezvoltării economice. De aproape zece ani, în fiecare zi, 65 de tineri sau familii s-au mutat în primele lor case. Garanţia statului le oferă siguranţă şi predictibilitatea bugetului personal, astfel încât după ce primul pas legat de achiziţionarea unei case a fost făcut, îi îndemn să aibă încredere şi să îşi manifeste şi spiritul antreprenorial. Putem fi alături de ei de la momentul în care pun bazele unei companii, cu produse de garantare adaptate, cu fluxuri operaţionale simplificate şi transparentizate", a precizat Alexandru Petrescu, director general al FNGCIMM.

În primele 5 luni ale anului 2018, 6 din 10 beneficiari ai Programului Prima Casă au ales achiziţionarea unei locuinţe de două camere, în timp ce locuinţele de trei camere ocupă locul al doilea în preferinţele beneficiarilor, cu o pondere de aproximativ 30%