monitorulcj.ro Menu
Economie

Băsescu: UE are nevoie de politică fiscală şi monetară unită

Politica monetară unică trebuie acompaniată de o politică fiscală identică pentru toate statele membre ale Uniunii, conform declaraţiilor susţinute de preşedintele Traian Băsescu în cadrul unei emisiuni difuzate pe TVR Info.

Posibilitatea majorării taxelor în cazul adoptării unui sistem fiscal unic este, în opinia lui Băsescu, o necesitate. “Sună rău că TVA-ul nu mai e stabilit de guvernul României, ci la Bruxelles, că va fi o cotă unică de 20%, nu de 16%. Sună extrem de rău acum pentru orice om din România. Şi totuşi, va trebui să înghiţim această pastilă dacă vrem ca Europa să fie viabilă în faţa procesului de globalizare. Poate opinia mea e greşită, poate e prea mult şi prea devreme lansată, dar am obligaţia să spun concluziile la care Preşedinţia a ajuns. Ce se va întâmpla mai departe nu depinde de România. Noi putem fi parte din decizie, în niciun caz nu putem influenţa decisiv o astfel de decizie - este responsabilitatea Franţei şi Germaniei în primul rând.  Sunt un atlantist, dar în faţa realităţii nu pot să spun că vreau un parteneriat cu SUA ca şi cum nu am trăi în Europa. Europa are o mare problemă acum” , a mai precizat Preşedintele.