monitorulcj.ro Menu
Economie

Impozit pe venit pentru străini din primul an de rezidenţă

Cetăţenii străini cu rezidenţă în România vor plăti impozit pe veniturile obţinute atât în ţară, cât şi în străinătate în primul an de la dobândirea acestui statut, şi nu după trei ani, aşa cum prevede legislaţia în vigoare, potrivit unui proiect de ordonanţă care aduce modificări Codului Fiscal.

“Aceste venituri urmează a fi supuse impunerii începând cu anul calendaristic următor celui în care persoana fizică a obţinut rezidenţa în România, concomitent cu acordarea aceloraşi drepturi de deducere de care beneficiază o persoană fizică română”, se arată în nota de fundamentare a proiectului.

În prezent, persoana fizică nerezidentă care îndeplineşte condiţiile de rezidenţă în România timp de trei ani consecutiv plăteşte impozit pe veniturile obţinute din orice sursă, atât din România, cât şi din afara României, începând cu al patrulea an fiscal.

Pentru a fi considerată rezidentă, o persoană fizică trebuie să aibă domiciliul în România, să locuiască în ţară pentru perioade ce depăşesc în total 183 de zile pe an, sau să fie cetăţean român care lucrează în străinătate ca funcţionar sau angajat al României într-un stat străin.

Concomitent, Finanţele au menţinut obligaţia de plată a impozitului de către o persoană fizică rezidentă română cu domiciliul în România pentru încă trei ani următori celui în care are loc schimbarea rezidenţei acesteia într-un stat cu care România nu are încheiată convenţie de evitare a dublei impuneri.

La sfârşitul lui 2010, peste 5.300 de cetăţeni străini cu rezidenţe de şedere la Cluj erau înregistraţi în evidenţele Serviciului de Imigrări al judeţului.

Dintre aceştia aproape 4.000 de persoane erau cetăţeni din ţări terţe, care nu sunt membre UE (Uniunea Europeană), sau SEE (Spaţiul Economic European), iar 1.965 de cetăţeni străini proveneau din ţări membre ale celor două organisme. Cei mai mulţi cetăţeni din ţări non-UE provin din Republica Moldova. Un număr de 3.243 de persoane dintre cele 3.999 au, conform datelor disponibile, rezidenţă de şedere temporară, iar ceilalţi 156 au rezidenţă de şedere permanentă.