Economie
Ratele la împrumuturi accelerează creșterea
Leul și-a temperat ieri deprecierea față de euro însă nivelul indicilor ROBOR se menține pe un puternic trend ascendent.
Menținerea inflației pe o pantă ascendentă, va obliga BNR să opereze noi majorări ale dobânzii sale de politică monetară, care se situează în prezent la 2,50%. Majoritatea analiștilor anticipează o creștere a ratei-cheie până la sfârșitul anului la 3 – 3,5%.
Indicele ROBOR la 3 luni, utilizat la calcularea dobânzilor la creditele de consum în lei, a stagnat la 2,93%, maxim al ultimilor aproape patru ani, însă cel la șase luni, în funcție de care se stabilesc dobânzile la creditele ipotecare, a crescut la 3,07%.
La rândul lor, indicii la nouă și 12 luni au urcat la 3,12%, respectiv la 3,17%.
Cursul euro a scăzut insesizabil, de la 4,6663 la 4,6660, transferurile fiind realizate între 4,664 și 4,671 lei iar cotațiile de la ora 14:00 se plasau în jurul valorii de 4,666 lei.
Media dolarului american a scăzut de la 4,0420 la 4,0348 lei, cotațiile din piața locală fluctuând între 4,027 și 4,043 lei.
Moneda elvețiană se tranzacționa pe piețele internaționale între 1,151 și 1,154 franci/euro, iar cursul a coborât de la 4,0578 la 4,0467 lei.
Monedele din regiune se apreciau față de euro, cea poloneză la 4,303 – 4,318 zloți iar cea maghiară la 321,7 – 323,4 forinți.
Perechea euro/dolar se tranzacționa între 1,1537 și 1,1596 dolari, după scăderea de acum două zile la 1,1531, cea mai redusă valoare începând cu iulie 2017.
Evoluția euro este influențată de războaiele comerciale declanșate de SUA dar și de o posibilă destrămare a coaliției care formează guvernul Germaniei, datorită tensiunilor între parteneri în ceea ce privește problemă refugiaților din Orientul Mijlociu.
Indicele compozit calculat de Bloomberg a scăzut de la 6.695,44 dolari, marți seară, la 6.638,02 dolari, ieri la prânz.
Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00.
Radu Georgescu