monitorulcj.ro Menu
Economie

Aurul de la Roşia Montană îi “înfrăţeşte” pe moţi

După ce Traian Băsescu a declarat la TVR că exploatarea din Roşia Montană ar trebui să înceapă, administraţiile locale ale comunelor învecinate au început să spere într-un viitor mai bun, cu locuri de muncă şi trai decent.

“Viitorul Abrudului şi al zonei este mineritul, o meserie moştenită din tată în fiu şi care a pus pâinea pe masă familiilor de aici. În 2004 oraşul Abrud avea 7.100 locuitori, astăzi are mai puţin de 6.000, principalele cauze fiind scăderea natalităţii, lipsa locurilor de muncă şi migrarea populaţiei spre alte zone” susţine primarul Tiberiu Raţiu.

“Noi ne dorim să pornească mina de la Roşia Montană, care sunt sigur că va genera locuri de muncă şi pentru buciumani. Numai aşa vom putea păstra tinerii în zonă, să nu plece, să nu îşi lase părinţii şi bunicii fără ajutor”, spune primarul din Bucium, Cornel Napău. Şi primarul comunei hundedorene Crişcior, Ilie Ovidiu Furdui, şi cel al comunei Sohodol, Sorin Corcheş, salută declaraţia preşedintelui şi speră că nu va rămâne fără ecou.

Dintre toţi, însă, roşienii sunt cei mai încântaţi. “Ne bucurăm că, după atâta timp de aşteptare, primim semnale tot mai clare că viaţa noastră, a celor din Roşia Montană şi nu numai, se poate îmbunătăţi radical. Ne dorim ca acest proiect minier să demareze cât mai repede. Suntem convinsi că putem avea şi mediul curat, şi cultura, şi tradiţiile, şi patrimoniul, putem face şi turism, dar toate acestea sunt posibile tot datorită mineritului” , spune primarul Eugen Furdui.   F.D.